Masterbuild începe construcția TGA Craiova

MASTERBUILD – General Contractor & Developer anunță începerea lucrărilor de construcție a noului Centru de Cercetare în Tehnologii Verzi Aerospațiale – „TGA Technologies for Green Aviation” de la Craiova. Investiția de peste 17 de milioane euro și co-finanțată prin Fondul European de Dezvoltare Regională, este coordonată de I.N.C.A.S. – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”.

Aflat în Craiova, jud. Dolj, în apropiere de Aeroportul Internațional Craiova, pe un teren ce însumează 14.000 mp, noul Centru TGA va avea o suprafață totală construită de aproape 8.000 mp, acomodând 2 hale tehnologice, spații de birouri, o zonă de laboratoare, precum și spații de întâlnire și discuții, transfer de bune practici pentru cercetătorii din laboratoare și pentru parteneri și colaboratori. Centrul va beneficia de tehnologii de vârf precum sisteme robotizate inovative, tehnologii revoluționare de producție a componentelor pentru domeniul aerospațial, instalații de ultimă generație care vor accelera nivelul de productivitate, sisteme avansate de proiectare și prototipare 3D, se precizează într-un comunicat de presă. 

„Platformă de dezvoltare tehnologică pentru tehnologii „green” în aviație și fabricație ecologică cu valoare adaugată superioară – TGA”

„Noul Centru TGA de la Craiova, unic în regiune, va crește semnificativ capacitatea de cercetare – dezvoltare și inovație a României în industria aerospațială, precum și de colaborare a României în marile proiecte de cercetare ale Uniunii Europene. Centrul este localizat într-o zonă puternic industrială, care va beneficia atât de sinergiile create de această noua dezvoltare, cât și de un număr de peste 300 de locuri de muncă generate la nivel local,” a spus Cătălin Nae, director general I.N.C.A.S..

Construcția proiectului începe în luna septembrie 2021. și va fi predată beneficiarului anul viitor, în acest moment fiind în curs de finalizare proiectul tehnic de execuție. Implementarea proiectului de finanțare va dura până la sfarșitul anului 2023.  

Proiectul de construcție are la bază principii și tehnologii sustenabile actuale, asigurând atât eficiența energetică a clădirilor, sănătatea și siguranța ocupanților, optimizarea costurilor, minimizarea impactului asupra mediului sau optimizarea potențialului locației. Spre exemplu, acesta este unul dintre puținele proiecte de investiții publice care integrează sistemul BMS – Building Management System, un sistem specific clădirilor de ultimă generație care permite monitorizarea și eficientizarea consumului de energie, pentru a evita risipa inutilă de resurse în exploatarea clădirii,” a afirmat Mirela Hărmănescu, COO, Head of Engineering & Technical Dept. în cadrul MASTERBUILD.

Bazat pe principiile Industry 4.0, Centrul TGA de la Craiova accelerează capacitatea de cercetare-dezvoltare aplicativă pentru industria aerospaţială, ca o componentă de bază a infrastructurii unice de cercetare a I.N.C.A.S.. De asemenea, acesta va asigura mediul de valorificare a potenţialului inovativ asociat dezvoltărilor tehnologice de tip «green» în domeniul aerospaţial.

Centrul de Tehnologii Aerospațiale TGA răspunde unei nevoi reale la nivelul industriei din România, în care capacitatea de a dezvolta/maturiza și de a valida tehnologii de tip «green» pentru Domeniul Aerospațial este esențială în contextul promovării sectorului aerospaţial ca domeniu de «smart specialisation» și asigurarea competitivității acestui sector industrial. Proiectul creează premisele participării în parteneriate Europene de anvergură, deschide oportunităţi de colaborare în diverse proiecte ale programelor CS2 (Clean Sky 2) si Horizon 2020 şi implicit creşterea implicării României în cercetarea Europeană.

Proiectul de construcție a fost câștigat în urma unei licitații publice anunțate în luna aprilie 2021, de către asocierea dintre companiile MASTERBUILD – General Contractor & Developer (companie de construcții și dezvoltare specializată în construcții industriale și logistice) Hit & Cold – companie specializată în instalații și Oopy Arhitectură. 

Detalii contractuale

Proiectul TGA este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare 313 din 14.07.2020, încheiat cu Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de Organism Intermediar, pentru Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020 (POC), Axa Prioritară 1 – Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor; Acţiunea 1.1.1. – Mari infrastructuri de CD.

Valoarea totală a proiectului este de 85.234.920,65 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 84.756.737,87 (din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 72.043.227,19 lei şi valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 12.713.510,68 lei).

Despre MASTERBUILD

MASTERBUILD este o companie de construcții și dezvoltare logistică și industrială, activă din 2005 atât pe segmentul construcțiilor industriale, cât și al proiectelor comerciale și rezidențiale. Compania activează atât pe întreg teritoriul României, cât și pe piețe internaționale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.