Page 61 - Revista ZIUA Cargo August 2018
P. 61

eCitaro face parte din sistemul integrat eMobility, ce asigură servicii de consultanță pentru operatorii ce țintesc electrificarea transportului. Experții EvoBus analizează toate rutele operate de transportator, iar un program de simulare calculează nevoile de energie pentru autobuze. Rezultatul constă în recomandări și calcule precise privind consumul de energie, infrastructura necesară și modul de reîncărcare a bateriilor. În ceea ce privește partea de service, o componentă specială din cadrul Omniplus va asigura mentenanța și reparațiile autobuzelor electrice.Sistem modular de bateriidemararea producției de serie a au- tobuzului eCitaro, vor deveni disponi- bile și alte variante de acumulatori, ce vor permite inclusiv încărcarea inter- mediară („fast charging”), în timpul utilizării.Pentru a răspunde nevoilor unui număr cât mai mare de operatori, a fost dezvoltată, special pentru eCitaro, o structură modulară a bateriilor. Ast- fel, echiparea standard include patru baterii Litiu-ion, amplasate în partea din spate a autobuzului, însă pot fi adăugate module adiționale de până la zece baterii, pe plafonul autovehi- culului. Bateriile au o capacitate de până la 243 kWh și sunt răcite la tem- peratura ideală, pentru a maximiza durata de viață. La scurt timp dupăCu cele zece baterii modulare, eCitaro are o masă proprie, în speci- ficațiile standard, de aproximativ 13,5 tone. Astfel, unei mase maxime ad- mise de 19,5 tone, îi corespunde o încărcare de până la 6 tone, respectiv în jur de 88 de pasageri.demarată producția de serie pentru noul autobuz 100% electric, la fabrica din Mannheim, Germania. Operatorii de transport din Hamburg şi Berlin au comandat, deja, 35 autobuze eCitaro.O altă premieră o reprezintă lansarea noii generații de microbuze, având la bază noul Sprinter.Primele comenzi pentru Mercedes-Benz eCitaro vor fi livrate până la finalul acestui an, când va fiÎn ceea ce privește prețul pentru eCitaro, acesta va fi de aproximativ 2,5 ori mai scump decât omologul său diesel.Strategia CASEPentru a contura viitorul mobilității, Daimler Buses va investi, până în 2020, în jur de 200 milioane de euro în implementarea strategiei CASE (Connected, Autonomous, Shared & Services, Electric).Ținta producătorului este ca viitoa- rele generații Mercedes-Benz eCitaro să înlocuiască autobuzele cu motor cu combustie, în doar câțiva ani.Radu BORCESCUaugust2018.................................................................................................................................................. 61Pentru a furniza date de încredere, Mercedes-Benz a preferat să ia în considerare cel mai solicitant scenariu, utilizând standardele SORT 2 și, în plus, adăugând energia necesară funcționării consumatorilor auxiliari. În aceste condiții, eCitaro atinge o autonomie de 150 km, pe timpul verii. În condiții ideale, autonomia urcă la aproximativ 250 km.Mainz, GERMANIA radu.borcescu@ziuacargo.roLANSARE


































































































   59   60   61   62   63