Page 6 - ZIUA Cargo
P. 6

SALARIUL MINIM A FOST MAJORAT
Proverb românesc
CUGETARE
  „Pune-ți peticul cum îți e și sacul.”
    Guvernul a aprobat majorarea salariului minim la 2.080 de lei/lună, iar, pentru cei cu studii superioare, la 2.350 de lei/lună, începând cu 1 decembrie 2019. În schimb, Executivul a renunțat la majorarea salariului minim la 2.350 de lei pentru angajații cu 15 ani vechime, așa cum era prevăzut în proiectul inițial, anunțat de ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la începutul ședinței Executivului: „Adoptăm acest act având în vedere OUG prin care am modificat Codul muncii și am introdus noțiunea de salariu minim diferențiat. Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 2.080 de lei reprezintă o creștere de 9,47%, iar nivelul
IMPORTURILE AU DEPĂȘIT EXPORTURILE CU 12 MILIARDE DE EURO
Exporturile FOB au însumat 57,18 miliarde euro, iar importurile CIF le- au depășit cu aproape 12 miliarde de euro, ajungând la 69 miliarde de euro în primele 10 luni ale acestui an, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică (INS). Comparativ cu aceeași perioadă din 2017, exporturile au crescut cu 9,2%, iar importurile cu 10,3%, rezultând un deficit de 11,84 miliarde de euro al balanței comerciale (FOB/CIF), mai mare cu peste 1,6 miliarde de euro față de anul trecut. În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (47,4% la export, respectiv 38% la import) și alte produse manufacturate (32,2% la export, respectiv 30,7% la import). Valoarea schimburilor de bunuri intra-UE28 a fost, în primele 10 luni din 2018, de 43,88 miliarde de euro la expedieri și de 51,53 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 76,7% din total exporturi și 74,7% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE28 a fost de 13,3 miliarde
de 2.350 de lei, aplicat pentru personalul cu studii superioare și o vechime în muncă de cel puțin un an, reprezintă o creștere de 23,68%. Salariile vor continua să crească potrivit legii. Construcția bugetului pe anul viitor are prevăzută această majorare. Salariile și pensiile nu vor fi înghețate, ci vor crește. Au apărut, în spațiul public, informații care ar putea crea confuzie și îngrijorare. Am vrut să pun capăt acestor speculații nefondate”.
de euro la exporturi și de 17,49 miliarde de euro la importuri, reprezentând 23,3% din total exporturi și 25,3% din total importuri.
MODERNIZAREA CF GARA DE NORD – AEROPORTUL OTOPENI, LA LICITAȚIE
CFR a lansat licitația pentru proiectarea și modernizarea liniei de cale ferată dintre Gara de Nord București și Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni. Proiectul cuprinde, în afară de legătura între actuala cale ferată care trece prin zona localității Balotești și aeroport (circa 3 kilometri de cale ferată), construirea unui pasaj și realizarea unui terminal nou de pasageri pe aeroport. Lucrările au o valoare estimativă de 497,38 milioane de lei (peste 100 milioane de euro). Durata contractului include 14 luni proiectare și execuție lucrări (din care 2 luni proiectare și 12 luni execuție lucrări) și 60 de luni
perioada de garanție. Lucrările vor demara în anul 2019.
NOUL COD AERIAN
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind noul Cod aerian al României, elaborat de Ministerul Transporturilor, împreună cu Ministerul Apărării Naționale. Proiectul reglementează înființarea, funcționarea și certificarea aerodromurilor civile și militare; introduce măsuri pentru protecția zonelor din vecinătatea aerodromurilor civile și militare și asigură cadrul legal pentru planificarea utilizării terenurilor din vecinătatea aerodromurilor, având în vedere și considerente legate de protecția mediului; creează cadrul legislativ primar pentru operarea aeronavelor fără pilot la bord în spațiul aerian național; introduce dispoziții noi privind certificarea personalului aeronautic civil și militar, a tehnicii de aviație și a agenților aeronautici; realizează compatibilizarea dispozițiilor Codului aerian, în domeniul investigării accidentelor de aviație, cu prevederile regulamentelor europene aplicabile; introduce dispoziții privind stabilirea responsabilităților instituțiilor Statului care desfășoară misiuni de căutare și salvare a victimelor și supraviețuitorilor unui accident de aviație; facilitează controlului utilizării spațiului aerian și al misiunilor de căutare/salvare, fiind prevăzute cerințe obligatorii de echipare a aeronavelor civile și militare cu dispozitive de localizare în caz de urgență, precum și cu dispozitive/echipamente de identificare a poziției aeronavei în zbor. Totodată, în noul Cod aerian, au fost reevaluate sancțiunile de natură contravențională și penală, precum și ratificarea Convenției și Protocolului de la Beijing pentru reprimarea actelor de intervenție ilicită îndreptate împotriva aviației civile internaționale, pentru compatibilizarea prevederilor acestuia cu dispozițiile reglementărilor europene, având în vedere aderarea României la Uniunea Europeană, ultima actualizare a Codului aerian având loc în anul 2005.
   ȘTIRI
  6 ............................................................................................................................................ decembrie 2018



















































































   4   5   6   7   8