Page 19 - Revista ZIUA Cargo februarie 2019
P. 19

zare a întregului departament de vânzări a camioanelor rulate MAN.
Parteneriate sportive
Group, inaugurat în a doua jumătate a anului 2017, a înregistrat, anul tre- cut, vânzări de peste 200 de unități vehicule noi și rulate, înscriindu-se pe locul trei în topul dealerilor VW vehi- cule comerciale ușoare din România.
  12% creștere la vânzarea de piese
În 2019, MHS Truck & Bus Group sărbătorește 10 ani de parteneriat cu Academia Gheorghe Hagi, fiind principalul sponsor pentru mijloacele de transport necesare echipelor sale.
Sediul dealerului se află în locația reprezentanței MHS Truck Service – Brașov. Divizia de vehicule comerciale grele MAN, cât și cea de vehicule co- merciale ușoare VW, aparțin dealerului MHS Truck Service din Brașov și oferă atât servicii de vânzare vehicule co- merciale noi și rulate, cât și servicii de After Sales.
Creșteri s-au înregistrat și în acti- vitatea de After Sales, și anume: o creștere a intrărilor în service cu 4% față de 2017, precum și o creștere a orelor de manoperă prestate cu 10% față de anul precedent. Vânzările de piese și accesorii originale realizate prin rețeaua națională MHS Truck Service au crescut, în 2018, cu 12% față de 2017. O îmbunătățire semni- ficativă, care atestă încrederea și loialitatea clienților față de rețeaua de service MHS Truck Service, o repre- zintă dublarea contractelor de service Comfort și ComfortPlus încheiate în 2018. Contractele de service Comfort și ComfortPlus cuprind toate opera- țiunile de mentenanță preventivă care sunt enumerate în planul de revizii al autovehiculului, cel din urmă oferind și reparațiile mecanice și electrice ale tuturor sistemelor care echipează vehiculele comerciale MAN. Fiecare contract de service achiziționat include și un curs gratuit MAN ProfiDrive.
De asemenea, în 2018, MHS Truck & Bus Group a devenit sponsor oficial și al echipei de rugby campioană națională a României, Timișoara Saracens.
În anul 2018, activitatea de After Sales s-a caracterizat și printr-un grad ridicat de ocupare a service-urilor, sus- ținut de campanii permanente pentru piesele de schimb originale MAN, pro- gramul de garanție extinsă a pieselor de schimb, oferte speciale trimestriale de soluții complete de reparații (pachete pentru piese de schimb și manoperă adecvate modelului și sezonului). MHS Truck Service oferă, în mod constant, tarife speciale de manoperă pentru vehicule cu vechime mai mare de 6 ani.
Programul de instruire pentru ti- neri, dezvoltat de către Departamentul de training al MHS Truck & Bus Group, înregistrează, anul acesta, a șaptea generație de cursanți. Acest sistem atractiv de internship oferă posibilita- tea participanților de a deveni specia- liști în domeniile mecanică, electrică, tinichigerie și vopsitorie pentru auto- vehiculele MAN.
„Dezvoltarea continuă și îmbună- tățirea serviciilor de After Sales oferite clienților prin rețeaua națională de ser- vice-uri reprezintă o preocupare con- stantă pentru compania noastră. În anul 2019, dorim extinderea rețelei de service, prin deschiderea unui nou centru de competență MAN la Oradea. Astfel, vom asigura, prin dezvoltarea rețelei de service-uri proprii MAN și cu sprijinul rețelei partenerilor de service autorizați, o prezență mult mai activă, în întâmpinarea solicitărilor clienților noștri”, a declarat Michael Schmidt, președinte MHS Holding.
Unul dintre elementele importante de garantare a calității la cel mai înalt nivel a serviciilor oferite de MHS Truck & Bus Group clienților săi îl reprezintă
Primul an de activitate VW vehicule comerciale
În 2019, MHS Truck & Bus Group se va concentra, la fel ca și în anul pre- cedent, pe a-și sprijini clienții și activitatea acestora, prin îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite. „În 2019, dorim să avem aceeași performanță ca și anul precedent. De aceea, pe lângă produse- le premium, fiabile, oferite clienților, lu- crăm constant la îmbunătățirea serviciilor de After Sales, pentru a asigura simpli- ficarea activităților derulate de compa- niile acestora”, a adăugat Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus.
dezvoltarea continuă a sistemului de sondaj în ceea ce privește satisfacția clienților, atât pentru activitatea de Vânzări, cât și pentru cea de After Sales. Astfel, prin verificarea constantă a Indexului de satisfacție a clienților, calitatea serviciilor oferite acestora este menținută la cel mai înalt nivel. Un alt element de garantare a calității îl reprezintă organizarea constantă a cursurilor pentru tehnicienii MAN, prin intermediul celor două centre de perfecționare din București și Sibiu. Cursurile respectă conceptele MAN Academy și standardele MAN, cele două centre de perfecționare oferind atât cursuri teoretice, cât și practice.
Perspective pentru 2019
 Dealerul VW vehicule comerciale ușoare din cadrul MHS Truck & Bus
2019 reprezintă un an dedicat dez- voltării investițiilor aferente rețelei na- ționale de service-uri MHS Truck Service. Astfel, un nou centru de com- petență MAN va fi deschis în partea de Vest a țării, la Oradea, acesta ofe- rind atât servicii de vânzare, cât și servicii de After Sales clienților din zo- na respectivă.
 februarie 2019 .............................................................................................................................................. 19
Pachetul de servicii After Sales include MAN Mobile 24, contractele de service special concepute ținând cont de specificul activității clienților, oferte speciale pentru piesele originale MAN și manoperă, precum și garanție extinsă 24 de luni pentru piesele originale MAN, ecoline și accesoriile originale MAN, garanția fiind disponi- bilă atât la nivel european, cât și la nivel internațional.Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
  CAMIOANE ȘI SERVICII













































































   17   18   19   20   21