Page 13 - Revista ZIUA Cargo mai 2019
P. 13

și îți convine și puțini sunt aceia care renunță, pe parcurs, la această me- serie, din care se naște, deseori, o adevărată pasiune. Faptul că se caută șoferi nu este o expresie a unei munci prost plătite și pe care nimeni nu o mai vrea, ci pentru că transportul ru- tier, singurul care asigură economiei acel „just-in-time” cu care își face cal- culele, iar consumatorului livrarea „door-to-door” a tot ce și-a dorit, este branșa cea mai indispensabilă a între- gului lanț economic. Dacă bubuie eco- nomia și consumul, e nevoie de ca- mioane și se caută șoferi. Clar.
preț să găsească o marfă cu destinația România (în cazul în care are și o se- miremorcă, pentru că mulți dintre cei activi afară sunt simpli tracționiști cu semiremorci străine sau închiriate). Acest surplus de capacitate de trans- port pe direcția est-vest și invers ge- nerează o scădere dramatică și ne- controlabilă a prețului de transport per kilometru, care, în special pentru firme- le mici și mijlocii, pe care cu mândrie le numim factori de stabilitate în eco- nomie, va fi fatal. Același efect îl va avea și pe piața internă, unde un nu- măr mare de camioane retrase din vest, pentru ca nu vor mai putea face față, își vor căuta un loc între cei mulți.
tinentul și mai mult, între cei buni și cei răi, între cei puternici și cei care vor să prindă și ei ceva putere.
De 3 luni încoace, anunțul de pe autostrada din Bulgaria a dispărut. Logic. Și nu pentru că nu se mai caută șoferi, sau pentru că aceia ce l-au pus își retrag oferta de salariu, ci pentru că legile domnului Macron au semănat neîncredere și, pe alocuri, chiar panică în rândul firmelor de transport, și nu doar în cele care lucrează cu cami- oanele lor afară.
Și iată-ne, cu mult dincolo de bran- șa despre care vorbim, punând în dis- cuție valori de neclintit ale unei Europe din ce în ce mai puțin unite: libertatea de mișcare și de a-și alege locul de muncă a cetățenilor și a companiilor și sistemul concurențial care a stat și stă la baza evoluției. Este adevărat, ea, concurența, pune presiune și pe cei din vest, care, printr-o logistică aproape de perfecțiune, până acum nu numai că au rezistat presiunii prețului, dar s-au și folosit de camioanele și de șoferii noștri pentru a-i face față. Prin aceasta lege, Europa împarte, cu bună știință și în repetate rânduri, con-
Se spune că pentru fiecare boală se inventează și o pilulă care o poate vindeca. Inventivitatea proverbială a românului desigur că o va găsi. Dar parcă ar fi fost mai bine să fi urmat un tratament preventiv. Cele câteva sute de transportatori români care au protestat la Bruxelles au fost, însă, singuri CUC. Ca, de altfel, în mai toate situațiile când avem probleme...
Hai să construim un scenariu...
Și atunci? E, oare, legea lui Macron o simpla macaroană? Din ne- fericire, nu și va trebui să ronțăim la ea până să o facem comestibilă pentru toți. Cum spunea filozoful danez Kierkegaard?
O dată pe lună, un camion se în- toarce spre țară. Pentru a reduce, pe cât posibil, cheltuielile suplimentare și necalculate din start, va căuta cu orice
„Viața o trăiești privind înainte, dar o înțelegi privind înapoi...”
Da, sunt pentru acei oameni la volan, cărora le doresc condiții din ce în ce mai bune de lucru și un venit pe măsura muncii depuse. Dar sunt și pentru acei transportatori care au investit toate resursele disponibile într-o afacere în care au crezut și care se văd într-o situație de impredictibi- litate a viitorului.
Dan SCHNICK
dan.schnick@ziuacargo.ro PUBLICITATE
   PĂREREA MEA





















































































   11   12   13   14   15