Page 12 - Revista ZIUA Cargo Septembrie 2019
P. 12

   ACTUALITATE
3 dosare periculoase pentru cărăușii români
Reamintim, cele trei dosare legis- lative ale Pachetului Mobilitate 1 pro- pun modificarea legislației europene în domeniul transporturilor rutiere con- form măsurilor extrem de restrictive aplicate, deja, la nivel național, de statele vestice membre ale Alianței Rutiere împotriva transportatorilor români și estici. Astfel, este vorba des- pre propunerea de modificare a Re- gulamentului 1071/2009 privind acce- sul la profesie și a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piața de transport rutier de marfă, care vizează restricționarea cabotajului, contrar obiectivelor Cartei Albe privind crearea
unui spațiu european unic al transpor- turilor. De asemenea, legislatura tre- cută a Parlamentului European a propus introducerea obligației întoar- cerii acasă a vehiculelor, măsură ex- trem de restrictivă, care poate con- duce la eliminarea transportatorilor români și estici de pe piața europeană de transport. „Aceste măsuri afectează libertățile fundamentale de circulație în UE, fiind, totodată, în contradicție cu viziunea UE de decarbonizare a transporturilor, având în vedere faptul că restricționarea cabotajului și întoar- cerea obligatorie acasă la 4 săptămâni a camioanelor și a șoferilor vor deter- mina creșterea semnificativă a curse- lor fără încărcătură în UE și, în con- secință, creșterea emisiilor de CO2, contrar obiectivelor UE de reducere a acestora”, atenționează UNTRR.
O altă propunere de lege specială are în prim plan Directiva detașării 71/1996 la transporturile rutiere și vizează aplicarea legilor salariului minim deja adoptate în țări precum Germania și Franța (șoferii români și est-europeni care operează transpor- turi rutiere internaționale pe teritoriul celor două țări trebuie să fie plătiți cu salariile minime stabilite la nivel na- țional, conform Milog sau Loi Macron). Reamintim, Comisia Europeană a ini- țiat proceduri de infringement împotri- va aplicării sistematice a legislației sa- lariului minim din Franța și Germania pentru transportul rutier.
O a treia propunere are în vedere revizuirea Regulamentului 561/2006 privind timpii de condus și de odihnă ai șoferilor profesioniști, vizând introdu- cerea obligației întoarcerii acasă a șoferilor și interzicerea efectuării repa- usului săptămânal normal în cabina camionului, conform reglementărilor naționale care au început să fie imple- mentate de Belgia și Franța (2014), sau Germania (2017), fiind urmate și de alte state membre în ultimii ani. „Măsura propusă prin Pachetul Mo- bilitate 1, privind interzicerea efectuării repausului săptămânal în cabină, nu ține cont de lipsa acută de spații de parcare sigure și securizate pentru ca- mioane în Europa, evidențiată de Stu- diul recent (2019) al Comisiei Europene privind spațiile de parcare pentru ca- mioane”, subliniază UNTRR.
UNTRR face, în acest context, apel la eurodeputații români să acționeze în coordonare cu eurodeputații din alte state membre UE, pentru a se opune începerii trialogului pe cele 3 dosare periculoase ale Pachetului Mobilitate 1.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro
 12............................................................................................................................................ septembrie 2019

























































































   10   11   12   13   14