Page 67 - Revista ZIUA Cargo octombrie 2019
P. 67

 Deși se informează online, atunci când vine vorba de metodele de plată, majoritatea celor care călătoresc cu autocarul obișnuiesc să achiziționeze biletul direct de la șofer sau din autogară. Rezultatele studiului arată că mai mult de jumătate dintre călătorii cu autocarul pe distanțe lungi în România (53%) obișnuiesc să cumpere biletul la momentul realizării călătoriei. Dintre aceștia, 80% folosesc mijloace clasice de achiziționare (direct de la șofer, din autogară sau agenție) și doar 20% apelează la metodele de plată online. Cei mai mulți dintre pasagerii care călătoresc cu autocarul pe distanțe lungi în România utilizează Google (51%), sau accesează site-urile agențiilor de transport (36%) și ale autogărilor pentru a afla informații despre cursele de autocar.
CEL MAI FRECVENTAT ZBOR INTERN
Cursa Timișoara-București este cel mai frecventat zbor din România. Mai mult de 219.000 de pasageri au fost înregistrați, în prima jumătate a anului, de la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara, în creștere cu 14,5% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Pe primul loc în clasamentul național se poziționează, însă, Aeroportul Internațional
„Henri Coandă” Otopeni, care este un nod aerian al companiei Tarom și unde aterizează majoritatea aeronavelor din țară. Pe locul trei, la numărul pasagerilor transportați aerian la/de la București, se clasează Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Traficul intern de pe Aeroportul Timișoara a crescut cu 12,2% față de aceeași perioadă din 2018, atingând valoarea de circa 225.000 de pasageri. S-a mărit și numărul
celor care aleg să zboare pe ruta Timișoara-Iași, la aproximativ 6.100 de pasageri, cu 8,9% mai mare față de anul trecut. „Acest indicator, al traficului intern de pasageri, dovedește o dinamică crescută și continuă a activităților economice dintre cei doi poli economici, Timișoara-Arad și București”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.
BILETELE
DE TREN
SE SCUMPESC
Biletele de tren se vor scumpi, începând cu data de
1 noiembrie, potrivit unui proiect de ordin lansat în dezbatere publică de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. „Scumpirea survine ca urmare a majorării tarifului pentru rezervarea locului, care va crește, începând cu data de
1 noiembrie, de la 4 lei la 5 lei pentru un loc într-un „tren de rang Regio sau InterRegio, clasa 1 sau clasa a 2-a, orice zonă kilometrică tarifară, cu TVA inclus” a spus ministrul Cuc. Argumentul principal este că prețul a rămas neschimbat din anul 2013.
VAGON CUȘETĂ
LA TRENURILE DINTRE BUCUREȘTI ȘI BOTOȘANI
Începând cu data de 2/3 octombrie, CFR Călători a introdus un vagon cușetă în compunerea trenurilor dintre București-Botoșani și retur, ca urmare a solicitărilor primite din partea pasagerilor. Este vorba despre IR 1757/5581 –
București Nord (pl. 23:20)- Botoșani (sos. 07:13) și de IR 5584/1756 – Botoșani (pl. 21:07)-București Nord (sos. 05:31). Numărul de locuri disponibil este de 48 (compartimente de 6 locuri), iar prețul pentru un bilet de tren București Nord-Botoșani cu loc la cușetă este de 118,4 lei.
MAI PUȚIN TIMP CU TRENUL, DE LA BUCUREȘTI LA SUCEAVA
Timpul de circulație dintre București și Suceava (447 km) a fost redus, începând cu
13 octombrie, când va intra
în vigoare noul Mers al Trenurilor de Călători, la 5 ore și 30 de minute, de la cel puțin 7 ore, cât durează în prezent, informează Compania Națională de Căi Ferate CFR. Totodată, au fost ridicate și restricțiile de viteză existente pe Magistrala București-Suceava. În acest context, se analizează
și posibilitatea reducerii
timpilor de circulație la 5 ore. CFR a informat operatorii de transport de călători și de marfă să transmită solicitări de modificare a traseelor și a numărului de trenuri pentru relația București Nord-Suceava, conform noului program de circulație.
TREN INTERNAȚIONAL SATU MARE-VIENA
CFR Călători, în colaborare
cu MAV Start (operatorul național feroviar de călători
din Ungaria) și OBB
(operatorul național feroviar
de călători din Austria) au stabilit introducerea în circulație a unui nou tren pe ruta Satu Mare-Debrecen-Püspökladány- Viena Hbf și retur, începând cu planul de mers al trenurilor 2019-2020.
    octombrie 2019 ............................................................................................................................................ 67
 ȘTIRI





































































   65   66   67   68   69