Page 8 - Revista ZIUA Cargo noiembrie 2011
P. 8

 eActros, GATA DE PRODUCȚIA DE SERIE
 Ca parte a „flotei inovative” eActros, în toamna anului 2018, Mercedes-Benz Trucks a început să ofere camioane de 18 și 25 de tone clienților din Germania și Elveția, cu scopul de a fi testate în condiții reale. În urma evaluărilor a zeci de mii de kilometri conduși și a schimbului de informații cu șoferii profesioniști, cu distribuitorii și managerii de flote, Mercedes-Benz Trucks a obținut numeroase informații utile cu privire la eActros. Acestea vor fi folosite pentru a dezvolta în continuare camionul eActros pentru producția de serie, ce urmează să înceapă în 2021. În general, feedback-ul clienților și rezultatele testelor au demonstrat faptul că, datorită Mercedes-Benz eActros, transportul greu de distribuție pe distanțe scurte este posibil cu zero emisii și operare silențioasă.
Una dintre noile informații descoperite în urma testelor practice este faptul că autonomia de până la 200 de kilometri a eActros reprezintă o cifră realistă, indiferent de sarcina utilă, rută sau topografie. În ceea ce privește disponibilitatea și performanța, eActros nu este în niciun fel inferior unui camion
convențional cu motor diesel în traficul urban, pe autostradă sau în afara orașelor. Sistemul de răcire al încărcăturii și sistemul de aer condiționat (ambele electrice) au funcționat perfect nu doar în timpul verii foarte fierbinți din acest an, ci și la temperaturile scăzute din iarnă.
eActros are la bază platforma Mercedes-Benz Actros. Două motoare electrice sunt amplasate în apropierea butucului roților axului spate, cu putere de 126 kW și
485 Nm cuplu maxim. Mai mult, conform raportului de transmisie folosit, cuplul poate atinge 11.000 Nm pentru fiecare roată. Așadar, puterea eActros este similară cu cea a unui camion convențional. Bateriile litiu-ion cu o capacitate 240 kWh asigură energia necesară.
În funcție de sursa de încărcare, bateriile pot fi încărcate complet în decursul a două ore (la capacitatea de 150 kW).
     IVECO BRAND ARE UN NOU PREȘEDINTE
Thomas Hilse a fost numit președinte al IVECO Brand, începând cu 1 noiembrie, când a preluat responsabilitatea globală de gestionare a produsului, vânzări, marketing și dezvoltarea rețelei pentru brand-ul companiei.
Sarcina sa este să întărească poziția mărcii și să extindă prezența acesteia pe piețele internaționale. El va fi locat în Torino, Italia. Thomas Hilse vine cu o experiență solidă, acumulată în cei 22 de ani în industria autocamioanelor, autobuzelor și vehiculelor comerciale, având mai multe poziții de management internațional pentru diferite mărci din Europa, NAFTA, America Latină și Asia de Sud-Est.
Responsabilitățile sale au acoperit toate aspectele afacerii, de la Vânzări și Dezvoltare de Afaceri, la
Serviciul Clienți și Planificarea Produsului, ajungând în funcția de Director Executiv. A studiat Ingineria Mecanică și Administrarea Afacerilor și are masterat în Relații Internaționale.
PRODUCȚIA DACIA ȘI FORD, ÎN ROMÂNIA, ÎN 10 LUNI
Uzinele autohtone Dacia și Ford au produs 407.931 de autoturisme, în primele 10 luni din acest an, reprezentând o ușoară creștere, de 1,98%, față de perioada similară din 2018 (când au fost fabricate 400.015 autoturisme).
În luna octombrie, au fost produse 53.119 autoturisme – dintre care 38.268 în uzina Dacia de la Mioveni și 14.851 la Ford Craiova. Pe modele, producția de autoturisme se prezintă astfel:
• Dacia Duster – 222.950 de unități • Ford EcoSport & Puma – 111.914 unități
• Dacia Logan – 30.478 de unități
• Dacia Sandero – 28.734 de unități • Dacia Logan MCV – 13.855 de unități.
La cele de mai sus se adaugă 21.156 de caroserii vopsite, fabricate de uzina Dacia, cu destinația Algeria.
ÎNMATRICULĂRI VEHICULE COMERCIALE, ÎN T3
Înmatriculările de autobuze și microbuze noi au scăzut cu 16,3% în trimestrul III (T3) al anului, însă cele pentru transportul mărfurilor au crescut ușor, cu 0,4%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
În perioada analizată, au fost înregistrate 53.838 de înmatriculări de vehicule noi pentru transportul pasagerilor, echivalentul a 32% din total, iar la categoria autoturisme au fost înregistrate 52.427 de înmatriculări de vehicule noi.
În ceea ce privește înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, statistica relevă o creștere la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale),
cu 6%, dar și scăderi la categoria Autotractoare, cu 24,3%, și la categoria Remorci și semiremorci (-0,8%). Potrivit INS, în perioada analizată, au fost înregistrate 12.109 înmatriculări de vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor, reprezentând 40,7%
din total.
Comparativ cu trimestrul II din 2019, în cel de-al treilea trimestru al anului în curs, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat creșteri cu 13,8% la vehiculele pentru transportul pasagerilor. Pe de altă parte, în cazul vehiculelor pentru transportul mărfurilor, s-a consemnat o scădere de 0,9%.
 8 .............................................................................................................................................. noiembrie 2019
ȘTIRI







































































   6   7   8   9   10