Page 58 - Revista ZIUA Cargo ianuarie 2020
P. 58

Opțiuni corecte,
la un preț corect
Soluții de închiriere pentru semiremorci. Service la nivelul întregii Europe, prin intermediul a peste 150 de ateliere proprii, la care se adaugă alte câteva mii în sistem de parteneriat. Variante care oferă predictibilitate la nivelul flotei și termene de plată care permit echilibrarea cash-flow-ului.
  A ltfel spus, TIP Trailer Services, un jucător recunoscut deja pe piața internațională, care, as- tăzi, a așezat în oferta sa și camioa- nele, după finalizarea achiziției PEMA.
Un parc de aproape 100.000 de vehicule
Aflată într-un proces puternic de extindere, TIP Trailer Services a pre- luat, o dată cu achiziția PEMA, un parc de 25.000 de vehicule, dintre care jumătate sunt capete tractor. Iar a- cestora li se adaugă câteva zeci de ateliere service specializate atât în semiremorci, cât și în camioane, care vor permite transmiterea de know-how la nivelul întregii rețele. De altfel, TIP Trailer Services a demarat, în urmă cu 2 ani, pregătirea angajaților din zona de service pentru reparații de camioa-
ne și este, în prezent, partener oficial Ford Trucks.
Concret, PEMA a intrat în grup cu experiență în oferta de servicii de leas- ing operațional și închiriere de vehicule utilitare și soluții de service, în state pre- cum Belgia, Republica Cehă, Polonia, Germania, Danemarca, Suedia și Elveția. Flota companiei este una di- versificată, cu o selecție largă de bran- duri de top, precum Schmitz Cargobull, Krone și Kögel, sau DAF, Volvo, MAN, Mercedes-Benz și Renault.
Împreună, TIP Trailer Services și PEMA dețin aproximativ 100.000 de se- miremorci și camioane, precum și mult peste 150 de ateliere, oferind una dintre cele mai mari rețele de servicii de reparații din Europa și Canada, cu 208 unități mobile de service, care asigură o soluție multi-servicii pentru o gamă largă de echipamente de transport.
Service oriunde în Europa, inclusiv
pentru terți
De menționat că oferta TIP Trailer de servicii nu este destinată numai flotei proprii, ci cu precădere compa- niilor terțe. Care sunt, însă, motivele care pot sta în spatele deciziei de a opta pentru această rețea de service?
În nici un caz cel mai mic preț. Un tarif corect, însă, comunicat din timp, care însoțește o soluție corectă de re- parație... iar plata nu se face pe loc.
La final de lună, furnizorul de ser- vicii emite o factură pentru toate inter- vențiile de pe parcursul acesteia, care, în mod normal, are un termen de plată de 30 de zile. Pe o piață care duce lipsă de lichidități, o astfel de manieră de lucru reprezintă o gură de oxigen.
CAMIOANE ȘI SERVICII
 58 ................................................................................................................................................ ianuarie 2020



















































































   56   57   58   59   60