Page 54 - Revista Ziua Cargo februarie 2020 ZIUA Cargo
P. 54

 35 DE MILIOANE DE PASAGERI CU KLM
 KLM Royal Dutch Airlines a depășit pragul de 35 de milioane de pasageri, în 2019, cu 3% mai mulți față de anul anterior. Zborurile au fost către 171 de destinații prin hub-ul de la Amsterdam-Schiphol, al 6-lea cel mai mare din lume la traficul internațional, și aproximativ 9,2 milioane de pasageri Transavia, companie low-cost deținută în totalitate de KLM. Șase rute noi au fost adăugate, spre Costa Rica, Bangalore (India), Boston,
Las Vegas, Varșovia și Napoli. Compania operează două zboruri București-Amsterdam iarna și trei vara, plus curse în parteneriat cu TAROM, membru al aceleiași alianțe aeriene. Aproximativ 75-80%
dintre pasagerii români ai KLM călătoresc spre destinații intercontinentale; dintre care cele mai cerute sunt America și Asia, cu prețuri începând de la 500 de euro. Operatorul și-a completat flota cu 13 aeronave, ajungând la 172, dintre care
17 Boeing 787 și 29 Boeing 777. Patru aeronave sunt 787-10 Dreamliner. În plus, au fost transportate 600.000 de tone de mărfuri, dintre care 57.000 de tone de flori.
    BILETE ONLINE PENTRU ORAVIȚA-ANINA
Oravița-Anina, cea mai veche și mai spectaculoasă cale ferată montană din sud-estul Europei, are peisaje fabuloase, 14 tuneluri, 10 viaducte, tăieturile în munte reprezentând peste două treimi din întregul traseu, lung de 21 de kilometri. Cei care doresc să meargă cu trenul pe acest traseu au posibilitatea să cumpere online biletele, dar și de la orice unitate de vânzare din țară, stație sau agenție de voiaj CFR, cu emitere electronică a legitimațiilor de călătorie. Un bilet costă 10 lei, iar rezervarea locului este de 3,90 lei. Rezervarea locului este obligatorie. În fiecare zi, circulă o pereche de trenuri, cu două vagoane, astfel: Regio 9695 Oravița (plecare 11:15) spre Anina (sosire 13:11) și Regio 9694 Anina (plecare 14:40) spre Oravița (sosire 16:37). Călătorii pot beneficia de reduceri, la achiziționarea cu anticipație a biletului, bilet dus-întors, minigrup 2-5, cartea VSD, grupuri organizate de cel puțin 20 de persoane etc.
TRAFIC CARGO ÎN SCĂDERE, LA TIMIȘOARA
Traficul cargo a scăzut, anul trecut, cu 13%, la Aeroportul Timișoara, la 5.167 de tone de marfă, după un avans cumulat de peste 90%, în perioada 2015-2019. Reducerea poate fi interpretată ca semn de scădere a industriei regionale.
Totuși, în decembrie, s-a înregistrat cea mai mare creștere lunară dintre 2019 și 2018, de 15,2%, reprezentând 430 de tone de marfă. Administrația a început construirea noului Terminal de Sosiri Curse Externe, în valoare de 30,4 milioane de lei (cu TVA), cu termen de finalizare 31 decembrie 2020. S-au investit și 1,9 milioane de euro în lucrări la pistă, la sistemul de balizaj și de alimentare cu energie electrică.
MAI MULȚI PASAGERI
Cei 1.595.012 pasageri care au tranzitat, anul trecut, Aeroportul Timișoara au reprezentat o creștere cu 5,1% față de 2018. Primele cinci destinații preferate au fost București (422.201 pasageri), München- Memmingen (193.504), Milano-Bergamo (179.382), Londra- Luton (143.974) și Frankfurt (78.672). În decembrie, 134.626 de pasageri au tranzitat aeroportul, cu 22,6% mai mulți față de anul precedent, ceea ce creează premise de menținere a unui trend pozitiv și în 2020. Numărul pasagerilor cu zbor charter direct spre destinații de vacanță a crescut cu 39% față de anul 2018. Astfel, cei 64.246 de călători au ales ca
destinații de vacanță: Antalya, Heraklion, Hurghada, Hammamet, Zakinthos, Skiathos și Sharm el-Sheikh.
MODIFICĂRI LA TRENURI, TIMP DE 4 LUNI
CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor, până la sfârșitul lunii mai, la trenurile de pe secțiunea Coșlariu Grupa Podu Mureș-Teiuș, pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare la infrastructurii. Inclusiv trenul IR 347 Viena-București Nord are ruta și orarul modificate: Curtici (plecare 04:19)-Arad-Conop- Simeria-Coșlariu-Coșlariu Grupa Podu Mureș-Sighișoara-Brașov- Predeal-București Nord (sosire 16:08). Sunt, însă, și multe garnituri anulate, dar se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto, între trenuri.
PARTENERIAT AIR FRANCE, KLM, DELTA ȘI VIRGIN ATLANTIC
Air France, KLM, Delta și Virgin Atlantic au semnat, în 5 februarie, unul dintre cele mai importante parteneriate pentru aviația comercială, oferind, astfel, o selecție mai largă de rute și programe extinse de fidelizare a pasagerilor care călătoresc între Europa, Marea Britanie și America de Nord. Noua alianță oferă clienților orare de zbor mai convenabile, flexibilitatea de a rezerva zboruri și a face check-in pe oricare dintre cei patru transportatori prin intermediul aplicațiilor mobile, site-urilor web sau agențiilor de turism. Nu au fost neglijați nici transportatorii de marfă, rețeaua îmbunătățită fiind, de asemenea, disponibilă și pentru cargo. Principalele hub-uri sunt răspândite în toate orașele reprezentative pentru noua alianță, asigurându-se conexiuni convenabile non-stop către fiecare colț al Americii de Nord, Europei și Marii Britanii, prin Amsterdam, Atlanta, Boston, Detroit, Londra (Heathrow), Los Angeles, Minneapolis, New York (JFK), Paris, Seattle și Salt Lake City.
  54 .............................................................................................................................................. februarie 2020
ȘTIRI
















































































   52   53   54   55   56