Page 8 - Revista Ziua Cargo februarie 2020 ZIUA Cargo
P. 8

 DACIA – PESTE 736.000 DE VEHICULE, ÎN 2019
 Pe o piață românească tot mai concurențială, Dacia a încheiat anul 2019 cu vânzări în creștere, respectiv 736.570 de vehicule, dintre care 581.543 de unități în Europa (statele UE + EFTA), cu o consolidare a prezenței sale în toate segmentele. În România, producătorul autohton a livrat în total 55.463 de mașini, față de 54.593 în 2018. Aproape 45% din totalul vehiculelor noi cumpărate, în anul 2019, prin acest program, numit generic „Rabla”, au purtat marca Dacia. Logan berlină rămâne cel mai bine vândut autoturism pe piața autohtonă, cu 20.433 de vehicule livrate în 2019. Un succes completat de cel al modelului Logan MCV care, cu 4.096 de unități vândute, rămâne break-ul preferat al românilor. Duster și-a menținut poziția de lider detașat în segmentul SUV, cu 12.795 de unități vândute, din care 70% în configurație 4×4. O performanță foarte bună a înregistrat și modelul
Sandero, ale cărui vânzări au ajuns la 11.799 de unități, față de 10.218 în anul precedent. În mod remarcabil, versiunea cea mai accesorizată, Stepway, a reprezentat aproape 80% din volumele livrate. Cu 2.523 de unități vândute, Dokker a reușit în 2019 cele mai bune vânzări de la lansarea sa pe piața din România, în timp ce Lodgy (1.056 de unități), a rămas lider în segmentul monovolumelor. Vânzările totale ale mărcii Dacia (România, plus piețele internaționale) au atins, anul trecut, 736.570 de unități. În Europa (statele UE + EFTA), Dacia a comercializat 581.543 de autoturisme, și figurează pe locul al 13-lea în clasamentul celor mai vândute mărci.
     VEHICULELE „ALTERNATIVE” CRESC ÎN POPULARITATE
În 2019, cererea de vehicule cu propulsie alternativa (AFV) a continuat să crească, în UE, menținând trendul pozitiv înregistrat anterior. Astfel, înmatriculările AFV au crescut cu +42,9% comparativ cu 2018, fiind înmatriculate în UE 1,6 milioane de vehicule noi cu propulsie alternativă, însemnând 10,5% din totalul înmatriculărilor de vehicule noi. În 2019, în UE:
• Vehiculele full electrice (ECV): 290.923 de unități, + 93,8% față de 2018, 1,9% din totalul înmatriculărilor de vehicule noi.
• Vehicule hibride (HEV+PHEV): peste un milion de unități, 7%.
• GPL și GNC: 255.959 de unități, 1,7% din total.
• Cererea de AFV a înregistrat creșteri semnificative în: Germania (+74,6%), Marea Britanie (+42,9%), Spania (+39,65%) și Franța (+25.9%).
• ECV: Țările de Jos – 67.695 de unități (+155,7% comparativ cu 2018), Germania – 63.491 (+75,3%) și Franța – 42.764 (+37,6%).
În Romania, în 2019, au fost înmatriculate 1.506 vehicule electrice noi (+148,9% față de 2018) și 7.467 hibride (+94,2%).
PARTENERIAT PENTRU PREGĂTIRE ÎN DOMENIUL AUTO
Dumitru Chirleșan, rectorul Universității din Pitești (UPIT),
și Gabriel Sicoe, președintele ACAROM, au semnat un acord de parteneriat al cărui obiectiv principal este conjugarea eforturilor pentru
adaptarea procesului educațional al studenților la evoluțiile din industria auto, în speță cea din zona Argeș. Se așteaptă ca rezultatul parteneriatului să fie creșterea nivelului de pregătire, în special cea practică, a absolvenților UPIT și o angajabilitate ridicată a acestora la Dacia și la companiile cu profil auto din această regiune. Colaborarea vizează, printre altele: programele de învățământ, creșterea duratei și a calității practicii studenților în producție, modernizarea laboratoarelor de practică și implementarea conceptului de învățământ dual universitar, la UPIT.
MERCEDES PROMOVEAZĂ EDUCAȚIA PRIN SPORT
Mercedes-Benz România, cu sprijinul Fundației Camelia Potec, derulează „I Swim. What’s your superpower?”, un proiect dedicat educației prin sport, în cadrul căruia 40 de copii din București și Ploiești beneficiază de cursuri de înot. Cursurile se desfășoară în perioada ianuarie-martie 2020, sub îndrumarea Cameliei Potec, campioană olimpică la natație și ambasador Mercedes-Benz în România, și a echipei sale de instructori, la Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” din București, respectiv Bazinul Olimpic Vega din Ploiești. Copiii, cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani, provin de la Școala Gimnazială nr. 40 din București și Organizația Umanitară Concordia din Ploiești. Aceștia au primit abonamente la bazinele de înot și echipamentele necesare desfășurării cursurilor. Transportul este asigurat, pe toată durata desfășurării proiectului, de două autovehicule Mercedes-Benz Sprinter. Proiectul „I Swim. What’s your superpower?” continuă seria de inițiative Mercedes-Benz România dedicate promovării și sprijinirii înotului. Din 2014, Mercedes-Benz este partener al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern și susținător al competițiilor naționale și internaționale organizate de instituție.
  8 .............................................................................................................................................. februarie 2020
ȘTIRI
















































































   6   7   8   9   10