Page 29 - Revista ZIUA CARGO

morci frigorifice de producție sovietică, vehicule care, după numai un an-doi de exploatare, cântăresc cu o tonă mai mult decât cele noi, din cauza apei care a pătruns în izolație. La ora actuală, sunt în căutarea unei finanțări deștepte, pentru că încasările lor în valută nu permit o plată în cash. Mă anunța el când să vin din nou.
Încă o dată „fatidică”... pentru unii
Și m-a anunțat. Am aterizat la Moscova pe 10 martie 1985, ce fatal, ziua în care... a murit Cernenko, ur- mașul lui Andropov, care era urmașul lui Brejnev, care... Nimeni nu bănuia, atunci, că numirea lui Gorbaciov ime- diat după înmormântare avea să fie clopoțelul care anunța sfârșitul Uniunii Sovietice și al întregului bloc comunist din Europa.
După alte 3 zile de plimbare prin Moscova, am fost primit la Sovtransavto de Serghei Nizov. Vicepreședinte și format dintr-un total alt aluat decât Tatașvili, un gentleman ca la carte, vor- bitorul unei engleze impecabile, focusat pe business, fără interminabilele intro- duceri și păhărele cu umplere repetată, Nizov a trecut direct la subiect:
„Vom achiziționa 200 de semire- morci frigorifice, iar specificația tehnică este descrisă în dosarul pe care vi-l dau acum. În el găsiți și toate detaliile legate de condițiile de plată, precum și documentația necesară la livrare!”, spuse el. „Vă las 2 zile să vă documen- tați și să-mi spuneți dacă veți participa la proiect în aceste condiții, sau nu!”
Țin minte, era o zi de miercuri, iar următoarea întâlnire a fost fixată pen- tru vineri, la ora 10. Seara, aveam bi- letul de avion pentru Düsseldorf. M-am întors la hotel, m-am dus lângă recep- ție, la biroul unde se afla un telex, și,
nefiind un secret, am transmis toate informațiile acasă, la Schmitz. Peste o oră, a venit și răspunsul: „da, parti- cipăm, și tu ramai la Moscova până când se conturează următorii pași!”
Seara, m-am dus la barul hotelului, după ce i-am explicat soției, la telefon, să nu vină la aeroport după mine. Două scaune mai încolo, auzeam doi domni într-o convorbire lejeră, în limba engleză, vorbind despre... semire- morci. Apoi am ciocnit o bere: Didier Reed de la Fruehauf Franța, Ernst Thalheimer de la Kässbohrer Ger- mania și Dan Schnick de la Schmitz. Cu termenul meu, de la ora 10, a doua zi, eram la mijloc: unul era de la 9, celălalt de la 11.
Prin Moscova
A doua zi, au plecat acasă, iar eu am rămas la Moscova, încercând să-mi completez lenjeria pentru o șe- dere mai lungă decât cea prevăzută.
Nu fusesem, până atunci, într-un oraș de talia Moscovei. Chiar dacă, la acea vreme, automobilele aflate în circulație erau cu precădere Volga, Moscvici, Lada sau Zaporojeț (botezat de ruși cu indulgenta milostivă „Volksfiatovici”, o mașinuță cu motor la spate, răcit cu aer și cu suspensie zero), circulația era infernală. Pe toate marile artere, era o bandă, la mijloc, rezervată oficialilor grăbiți, pe care nu avea nimeni voie sa calce. Un stop de culoarea roșie era doar o posibilitate, nu și o necesitate de a opri, iar, dacă aveai nevoie de un taxi, te așezai la marginea drumului și ridicai o mână: fiecare a doua mașină oprea, cu sau fără semn de taxi, iar, dacă mergea, cât de cât, în aceeași direcție, te lua și pe tine, indiferent de câți erau deja înghesuiți în ea. Așa am ajuns la ZUM (Zentralnai Universalnai Magazin), unde, chipurile, găsești de toate și, tot din întâmplare, așa am cunoscut-o și pe Tanja.
Plictisit de același meniu sărăcă- cios, de hotel, m-am dus, pe jos, la un restaurant, nu prea departe, unde, ini- țial, nu am fost lăsat să intru, pentru că era închiriat pentru un eveniment. Pro- babil că vorbitul în engleză și o banc- notă de 5 dolari au fost argumentele care mi-au adus un locșor retras și un șnițel vienezo-sovietic, într-un colț, lângă ușa spre toaletă. În față, un grup de poate 100 de domnișoare, care mai de care mai aranjate și, recunosc, mai frumușele, serbau o zi a... stewarde- selor de la Aeroflot. Aflat într-o poziție strategică, pe un drum pe care fiecare dintre ele îl făcea, din când în când, nu a durat mult până când una dintre ele m-a întrebat ce caut eu acolo. După ce am stabilit, din nou, împreună să schim- băm dialogul din rusa în engleză, Tanja, pentru că așa mi s-a prezentat, a înce- put să-mi povestească pe unde zboară și faptul că sora ei este măritată cu cel care face, zilnic, repartiția fetelor pe di- ferite zboruri, deci ne putem întâlni pe orice aeroport din Europa unde ateri- zează avioane Aeroflot. Ne-am văzut, peste ani, la Sofia, la București, la Frankfurt și o dată la Roma...
Dimineață, atotprezenta respon- sabilă de etaj al hotelului, care are un birou de unde poate supraveghea atât liftul, cât și scările, a notat, probabil, în raportul ei zilnic către curioșii cu ste- luțe pe umăr, că domnul de la came- ra 613 a venit la hotel de-abia la 7 di- mineață. Mă bizui, când scriu, pe faptul că fosta nevastă nu citește regulat revista ZIUA CARGO, dar fapta e, oricum, prescrisă, iar Tanja, între timp de mult căsătorită și cu 3 copii, trăiește în Atlanta, în SUA. Ne scriem și azi, după mai mult de 30 de ani, câte o felicitare de Crăciun și de Paști...
Acasă la adevăratul spirit rusesc
Dar să ne întoarcem la meserie...
O dată la 2 zile, mai treceam pe la Sovtransavto, dar evitând, cu orice chip, să dau de Nizov sau de cineva din serviciul lui. Mă opream la doam- nele de la protocol, rugându-le să-mi dea un sfat unde pot cumpăra discuri cu muzică țigănească rusească, sau poezii de Pușkin traduse în germană, engleză sau franceză. În timpul celei de-a 3-a vizite, s-a întâmplat. Pe ușă a apărut Nizov, însoțit de un ofițer în uniformă. Următorul dialog este re- produs cuvânt cu cuvânt:
Nizov: „Ce faceți aici, domnule Schnick? V-am spus sa reveniți când vă chem eu!”
Schnick (cam bâlbâit): „Domnule Nizov, eu...“
Doamnele îmi sar în ajutor și am înțeles în limba rusă cuvintele „maga- zin”, „muzică”, „țigan” și „Pușkin”.
martie 2020 .................................................................................................................................................. 29
POVESTEA MEA