Page 28 - Revista ZIUA CARGO

AM PUS PRELATA (3)
Povești... rusești
Acum, înaintea celui de-al 3-lea episod din acea parte a vieții mele tatuată cu ba amarul, ba dulcele miros de motorină, este momentul să vă destăinui ceva: niciun cuvânt (adică poate câteva, pe ici pe colo, unde se nimerește...) nu este scris pentru a povățui pe cineva ce trebuie să facă pentru a vinde semiremorci. Prea diferite au fost timpurile, prea diferiți oamenii întâlniți și toate prea la întâmplare, fără o strategie clară, dinainte sau în amănunt stabilită cu superiorii mei, au fost întâmplările, precum cea despre care vă voi povesti astăzi.
Chiar dacă au fost la baza unui mai mic sau mai mare suc- ces, iar o parte dintre ele doar rezultatul unor coincidente fericite, altele sunt poveștile pe care le scrie viața și pe care le dedică acelora care cred în ele. Una dintre cele mai fru- moase am trăit-o în... Uniunea So- vietică, aceea cu secera și ciocanul pe steag și cu Lenin în mausoleul din Piața Roșie.
Gigantul Sovtransavto
Printre firmele care mai efectuau transporturi pentru cisternele vândute de Bernd Hoffmann în Iran, se afla, pe lângă Somat și Hungarocamion, și marea companie Sovtransavto, din URSS. Țin minte că veneau șoferi, în majoritate de la filiala din Chișinău, din Moldova (pe atunci, o fidelă repu- blică sovietică), care mai rupeau câte- va cuvinte românești, învățate de la bunici. Bine dispuși că se făceau în-
țeleși pe la firma noastră și tratați cum se cuvine, cu vodcă din belșug, seara, mai povesteau cate ceva despre Sovtransavto, ce fel de camioane și semiremorci au, pe unde sunt filialele din teritoriu și cum îi cheamă pe șefi. A fost unicul bagaj de cunoștințe cu care l-am convins pe Hoffmann să-mi cumpere un bilet de avion și să-mi facă rost (cu relațiile lui) de o viză.
Se pare că, pentru cineva, data aleasă nu a fost de bun augur. Am ajuns la Moscova pe 9 februarie 1984, data la care a murit Yuri Andropov, succesorul lui Brejnev la șefia partidu- lui și statului sovietic. Deci, doliu națio- nal pentru următoarele 3-4 zile, toate firmele închise, restaurantele de ase- menea, și mare înghesuiala în Piața Roșie. Am trecut pe la Sovtransavto, am lăsat o scrisoare de introducere la un portar beat turtă, în care mă pre- zentam cine sunt și comunicam că sunt cazat la hotelul Cosmos (pe vre- mea aceea, doar 3 hoteluri din Mos- cova erau pregătite și „dotate” pentru
Dan Schnick
străini. Cunoașteți bancul? Întrebare la Radio Erevan: „de ce nu este per- mis sa uzi florile din camera ta de hotel?” Răspuns: „pentru ca sunt Philips!”). Se pare ca mesajul a ajuns, totuși, unde trebuia, pentru că, după 3 zile, am primit, la rândul meu, un mesaj de la Sovtransavto să fiu acolo în ziua următoare, la ora 10.
Director general era un tovarăș Tatașvili, un gruzin de dimensiuni im- presionante, foarte mare fan al conia- cului natal din Gruzia și, totodată și client dedicat. M-a primit în biroul lui, mobilat, desigur, nu cu ruble din sa- lariu, și asistat de o translatoare a cărei ținută lăsa să se întrevadă că era „de serviciu” și după orele obliga- torii. Încet, încet, pe lângă glumele și poveștile de rigoare, am băut împre- ună și un păhărel, în memoria defunc- tului. Am aflat că au, în total, peste 20.000 de camioane, din care cam 3.000 sunt angajate în transportul in- ternațional, către sau din Europa. Și, în ultima lor ședință, au stabilit ca, pe viitor, să nu mai folosească semire-
POVESTEA MEA
28 .................................................................................................................................................. martie 2020