Page 30 - Revista ZIUA CARGO

Nizov mă privește foarte atent și mă întreabă: „Ce știi dumneata despre Pușkin?” I-am spus că am citit Tolstoi și Dostoievski și am fost curios să-i compar și cu un poet născut la Moscova, oraș în care, în scurtul timp decândmăafluînel,câtarfide frumos, nu regăsesc în el adevăratul spirit rusesc.
„Și unde se găsește, după dum- neata, adevăratul spirit rusesc?”
„În Siberia”, i-am răspuns, arun- când, pe furiș, o privire plină de recu- noștință uneia dintre doamnele de la protocol, care îmi povestise că Nizov era siberian.
Preț de câteva secunde, nu a spus nimic. Apoi, după câteva cuvinte șușo- tite la urechea celui în uniformă și du- pă un discret dat din cap al acestuia, m-a întrebat: „Vrei să mergi in Siberia? Daca da, te rog să-mi lași aici pașa- portul, ti-l trimit mai târziu la hotel!“ (În acele vremuri, o viză pentru URSS era valabilă numai pentru un anume oraș stabilit dinainte și nu permitea părăsirea acestuia...)
În sâmbăta care a urmat, eram, cu el, într-un avion, cu destinația Omsk. O mașină de teren GAZ, de la colhozul din satul lui natal, a venit să ne ia și am mers cei 60 de kilometri până la locuința tatălui sau. Văduv, locuia într-o casă cu pereți foarte groși, din chirpici, și așezată pe buturugi, cam la 30 cm de sol. Am aflat, mai târziu, că o astfel de construcție este necesară, pentru ca energia termică a casei încălzite să nu fie consumată de pământul veșnic înghețat, dacă ar fi în contact direct cu el. În interior, o podea din scânduri brute, o sobă cu lemne, folosită și pentru gătit, o nișă în perete, deasupra sobei, cu o saltea
de paie pentru dormit, un dulap șubred pentru vase, o masă cu 3 taburete și... un pian de concert!
Nizov a venit cu 2 sticle de vodcă la el, un cadou de mare valoare, la vremea aceea. Bătrânul Nikolai plecă deîndată în sat și se întoarse cu o pâine neagră, din care mai ieșea abur. Apoi, a luat un ziar „Pravda”, l-a întins pe masă, a adus o slănină de porc tăiată felii, a presărat niște sare pe ziar și a spart cu mâna câteva cepe.
Am avut ocazia, mai târziu, să mă- nânc în multe restaurante de lux și să fiu răsfățat de două neveste super- gospodine. Dar, și azi, acea masă în Siberia, cu pâine neagră, slănină și ceapă, udata din belșug cu vodcă, mi-a rămas în amintire ca una dintre cele mai grozave. Iar, în final, adică atunci când sticlele erau goale, bătrâ- nul Nikolai Nizov s-a așezat la pian și a interpretat concertul de pian a lui Ceaikovski. Poate că a și falsat puțin, și poate că Ceaikovski s-ar fi răsucit în mormântul lui, ascultându-l, dar mie, amețit și plin de lacrimi, îmi părea că-l ascult pe Artur Rubinstein sau pe Barenboim cel bătrân. Și Nizov cel tânăr plângea, și ne țineam in brațe. Spiritul rusesc de Siberia făcuse încă o victimă...
O istorie care nu se va mai repeta
Cei doi contracandidați ai mei la afacerea cu cele 200 de semiremorci frigorifice nu au cum să se mai supere pe mine: Didier Reed, care era mult mai în vârstă decât mine, trebuie că se apropie de centenar, iar sârmanul Ernst Thalheimer, un băiat vesel și foarte simpatic, cu care m-am întâlnit,
mai târziu, și cu alte ocazii, a cedat, la vârsta de numai 38 de ani, unui cancer cumplit.
Nu mai țin minte exact numele acelui sat. În Omsk, aflat nu departe de granița cu Kazahstan, am mai fost, în timpul acelor 2 ani și jumătate pe- trecuți acolo, cu 25 de ani mai târziu. Dar, până atunci, mai sunt multe de povestit. Un Nizov din Siberia, un Peshev din Sofia sau un Bernd Hoffmann din Germania nu-i mai gă- sești în birourile de azi, când apeși clanța și intri să vinzi un camion.
Iată motivul pentru care nici unuia ca mine nu-i mai este dat sa fie un pro- fesor celor tineri, care merg, nealterați de poveștile trecutului, prin această meserie frumoasă, în care nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Așa cum nici istoria mea nu se va mai repeta și așa cum fiecare dintre dumneavoastră, sti- mați cititori, le aveți pe ale voastre, în care nimeni nu a scotocit până acum,
Voi mai istorisi, probabil, câte ceva din pățaniile mele. Poate nu chiar în fiecare număr al revistei și nu întot- deauna într-o ordine cronologică. Și nu voi intra fără încuviințarea celor care sunt pomeniți în povestirile mele în evenimente din care ei au făcut par- te. Ca de fiecare dată, într-o viață inte- resantă, plină de urcușuri dar și de coborâri, unele chiar dramatice, te în- tâlnești cu oameni de la care ai învățat foarte mult, dar și cu unii care te-au dezamăgit și ți-au produs suferințe. Își păstrează locul în amintirile mele. Nu trebuie să îi pomenesc pe toți.
POVESTEA MEA
30 .................................................................................................................................................. martie 2020
Cu drag,
Dan SCHNICK
dan.schnick@ziuacargo.ro