Page 56 - Revista Ziua CARGO
P. 56

 96 DE OPERATORI AERIENI, INTERZIȘI ÎN SPAȚIUL UE
 Comisia Europeană a actualizat lista companiilor aeriene interzise pe teritoriul Uniunii Europene, întrucât nu respectă standardele internaționale de siguranță. Din totalul celor 96 de operatori aflați pe lista neagră, 90 sunt din 16 state – Afganistan, Angola (cu excepția a două companii), Armenia, Congo (Brazzaville), Congo, Djibouti, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Kârgâzstan, Liberia, Libia, Moldova (cu excepția a trei companii), Nepal, São Tomé și Príncipe, Sierra Leone și Sudan. Celelalte șase companii aeriene sunt individuale și au interdicție din cauza deficiențelor grave în materie de siguranță
identificate: Avior
Airlines (Venezuela),
Blue Wing Airlines (Surinam), Iran Aseman Airlines (Iran), Iraqi Airways (Irak), Med-View Airlines (Nigeria) și Air Zimbabwe (Zimbabwe). Alte trei companii aeriene fac obiectul unor restricții operaționale și pot efectua zboruri către UE doar cu anumite tipuri de aeronave: Air Service Comores (Comore), Iran Air (Iran) și Air Koryo (Coreea de Nord).
    TRENURILE SOARELUI 2020
CFR Călători derulează, și în acest sezon estival, programul de transport Trenurile Soarelui, până la data de 6 septembrie. În prima parte, care a debutat pe 12 iunie, este pus în circulație „Trenul Tineretului”, pe ruta Sibiu- București Nord-Mangalia și retur. Totodată, se prelungește circulația unor trenuri la/de la Mangalia, până la data de 25-26 iunie.
În a doua etapă, ce va începe la 26-27 iunie, se introduc în circulație trenuri special dedicate asigurării legăturii cu litoralul dinspre Timișoara Nord, Arad, Deva, Craiova, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Brașov, Târgu Mureș, Iași, Suceava, Galați, iar trenurile din prima etapă vor reveni la mersul inițial.
De asemenea, va crește frecvența trenurilor între Constanța și Mangalia, pentru a fi deservite
toate stațiunile de pe litoral. Trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit și cușetă.
Pentru accesul turiștilor în Delta Dunării, din 13 iunie 2020, trenurile IR 1589/IR 1588 vor asigura, zilnic, pe întreaga durată a sezonului, legătura directă București Nord-Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 tur/2 retur) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.
AIR FRANCE A RELUAT ZBORURILE BUCUREȘTI-PARIS
După mai bine de două luni de criză generată de pandemia de coronavirus, Air France a reluat, din 3 iunie, zborurile între Aeroportul Paris „Charles de Gaulle” și Aeroportul „Henri Coandă” București, în primă fază cu o singură frecvență pe
săptămână, urmând să crească succesiv la 3, respectiv 5 zboruri pe săptămână și să devină zilnic, începând cu 22 iunie. Toate cursele se desfășoară cu măsuri sporite de siguranță, inclusiv asigurarea distanțării sociale la check-in, îmbarcare și debarcare, purtarea obligatorie a măștii de protecție în aeroport și în aeronavă și verificarea temperaturii pasagerilor la îmbarcare. Compania recomandă sosirea în aeroport cu cel puțin
3 ore înainte de decolare. Pentru a limita interacțiunea între echipaj și pasageri, pe zborurile interne și cele scurte, în Europa, serviciile de masă și băuturi au fost suspendate. Pe zborurile lung- curier, serviciul în cabină este limitat și sunt folosite produse ambalate individual. În plus, aerul din cabină este reînnoit la fiecare 3 minute. Sistemul de reciclare a aerului la bordul aeronavelor
Air France este echipat cu „filtre de aer cu eficiență ridicată” sau filtre HEPA, identice cu cele utilizate în sălile de operație din spitale.
MARCAJE DE DISTANȚARE ÎN GĂRI
Toate cele 8 sucursale regionale de cale ferată ale CFR au luat măsuri speciale în gări, pentru a informa pasagerii supra regulilor impuse pe fondul pandemiei de coronavirus. Iată măsurile implementate: afișe privind obligativitatea purtării măștii de protecție; marcaje de distanțare socială pe peroane, în holul caselor de bilete și în incinta stațiilor, pe scaunele din sălile de așteptare și pe băncile de pe peroane; marcaje speciale pentru respectarea traseelor de intrare, ieșire și tranzitare a stațiilor; dispensere cu dezinfectant la intrarea în gări/săli de așteptare; igienizarea periodică a stațiilor; autocolante pe coșurile de gunoi speciale pentru aruncarea măștilor și a mănușilor; mesaje audio pentru respectarea măsurilor obligatorii în perioada stării de alertă.
   56 ...................................................................................................................................................... iunie 2020
ȘTIRI















































































   54   55   56   57   58