Page 52 - Revista Ziua Cargo
P. 52

SUPPLY CHAIN REACTION #3
Dacă nu suntem
atenți, expirăm
Este semnalul de alarmă tras cu ocazia celei de-a treia ediții
a seminariilor online organizate de Asociația Română de Logistică (ARILOG), unde în prim plan s-a aflat resursa umană, uneori caracterizată de suficiență, în această perioadă.
  L ipsa de specialiști în logistică re- prezintă o stare de fapt, în România. Cu toții ne-am obiș-
nuit cu ea. Și, uneori, așteptăm doar ca lucrurile să intre pe un făgaș mai favorabil, fără a face nimic special în acest sens.
Dar cine este vinovat pentru lipsa de resurse umane? Este întrebarea pe care Romeo Dumitru director logistică Euroccoper, vicepreședinte ARILOG și moderator al evenimentului, a adre- sat-o Adrianei Pălășan, managing part- ner Supply Chain Management Center și președinte al Asociației Române de Logistică.
Fiecare poate participa la formarea de specialiști
„Istoria privind cine este responsa- bil este foarte lungă și am trăit-o, în direct, din 2002. Nu putem vorbi nea- părat despre o persoană sau o institu- ție responsabilă, dar este foarte impor- tant să știm că fiecare dintre noi poate participa la formarea de profesioniști în logistică”, a apreciat Adriana Pălășan.
Nevoile pieței sunt clare și, chiar, acute astăzi, iar ARILOG susține nece- sitatea educației universitare și pre- universitare specializate în logistică. „Sunt țări, precum Slovenia, unde exis- tă licee tehnice specializate în logis- tică. Ai, astfel, de unde să alegi oameni având cunoștințe elementare de logisti- că. Iar ceea ce ne lipsește cu adevărat este o pregătire de bază, în facultăți, în domeniu. Din păcate, nu am reușit să avem o licență în logistică.”
În plus, există factori care îi pot demotiva din start pe cei care se gân- desc la o carieră în acest sens.
Atunci când vorbim despre profesioniști în logistică, trebuie identificate meserii din străinătate, care, în acest moment, nu există în COR (Clasificarea Ocupațiilor din România).
„Clasificarea Ocupațiilor din Româ- nia ar trebui adaptată la tot ceea ce înseamnă sistemul educațional și la pos- turile pe care le generează. Din pers- pectiva supply chainului și logisticii, foarte puține ocupații se regăsesc, în acest moment, în COR, motiv pentru care sunt mulți cei care rămân frustrați. Sunt persoane care insistă pe cores- pondența, în contractul de muncă, între ceea ce fac și denumirea postului. Este un factor demotivant pentru oameni”, a precizat Camelia Slivneanu, director executiv Asociația Română a Agențiilor de Muncă Temporară (ARAMT).
Ea atrage, în plus, atenția asupra discrepanței dintre nevoia angajatorilor și ceea ce oferă sistemul de învăță- mânt. „Am observat că toată lumea este deschisă la realizarea de programe de pregătire, atât pe partea preuniversitară, cât și universitară, dacă există investiții din partea angajatorilor. Trebuie să pre- cizez, însă, că angajatorii au abordat autoritățile în dorința de a desfășura în acest sens proiecte în sistem de parte- neriat public-privat, dar fără a avea suc- ces. Din păcate, toată lumea se așteap- tă ca banii să vină din altă parte.”
Directorul executiv ARAMT a subli- niat importanța schimbării mentalității potrivit căreia, în cadrul activităților care țin de supply chain sau logistică, sunt suficiente cunoștințele obținute din mers.
Disciplină în cadrul ASE
În cadrul Academiei de Studii Eco- nomice București, este inclusă logis- tica între disciplinele studiate în anu- mite facultăți. „De asemenea, avem un program de master în logistică in- ternațională”, a precizat Cristi Vasiliu, profesor universitar doctor la Faculta- tea de Business și director al Școlii Doctorale Administrarea Afacerilor ASE București, menționând că pași s-au făcut și pe partea de doctorat.
Logistica reprezintă, însă, un do- meniu foarte complex și trebuie abor- dată ca atare, iar în cadrul Academiei
de Studii Economice poate fi studiată doar din perspectiva afacerii, aspecte- le tehnice fiind tratate în cadrul Politeh- nicii. „Poate o soluție ar fi conlucrarea între instituții de învățământ superior, astfel încât să aducem în piață spe- cialiști pregătiți, care să răspundă ne- voilor ei”, a adăugat Cristi Vasiliu, subliniind că, în cadrul ASE, va exista întotdeauna deschidere privind facilita- rea experiențelor studenților în com- panii și întâlnirile cu specialiști.
Interesul tinerilor pentru domeniul logisticii este în scădere, fiind cu mult în urma celui înregistrat în urmă cu 2-3 ani.
Așa cum observa și profesorul Cristi Vasiliu, generația de astăzi are o mare deschidere spre zona digitală, dar oco- lește ceea ce necesită răbdare. Iar aces- ta este chiar cazul logisticii. Și mai este ceva. Nivelul de pregătire al absolvenților de liceu a scăzut, spre ASE îndreptân- du-se inclusiv tineri care nu au avut mate- matica materie de examen la bacalau- reat, ceea ce face imposibilă adaptarea lor la modul de lucru din domeniu.
„Trebuie cumva reformat tot, de jos în sus, în așa fel încât să fim mai centrați pe ceea ce înseamnă pregă- tirea copiilor și adaptarea lor mai bună la nevoile pieței muncii”, a subliniat Cristi Vasiliu.
Iar, în final, trebuie privit pornind de la fiecare companie și de la fiecare om în parte. „În condițiile în care știm că mediile economic și educațional nu îți permit pregătirea specialiștilor, ne lovim inclusiv de faptul că nu există acea obligație permanentă, prevăzută în fișa de post a fiecărui manager, care trebuie să își pregătească oa- menii într-un mod structurat.”
În permanentă criză de timp, pentru că...
Președintele ARILOG atrage aten- ția, inclusiv, asupra modului pompieris-
LOGISTICĂ
52 .......................................................................................................................................... septembrie 2020







































































   50   51   52   53   54