Page 10 - Demo
P. 10

Informații relevante
privind examinarea
șoferilor
Examenele continuă, iar, pe teritoriul României, certificatele care expiră în această perioadă beneficiază de prelungire. Șoferii care ies, însă, în afara granițelor, trebuie să meargă la evaluare. Despre aspecte concrete care țin de certificarea șoferilor și a managerilor din transporturi, am stat de vorbă cu Mihai Alecu, directorul general al Autorității Rutiere Române (ARR).
  ZIUA CARGO: Șoferii și managerii ale căror atestate expiră în această perioadă sunt îngrijorați cu privire la posibilitatea prelungirii lor.
Ce informații ne puteți
oferi, pe această temă?
Mihai Alecu: Toate documentele eliberate de către Autoritatea Rutieră Română rămân valabile pe teritoriul României, pe toată perioada stării de alertă, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efec- telor pandemiei de COVID-19, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.
Având în vedere că starea de aler- tă nu a încetat, iar aceste atestate sunt încă valabile pe teritoriul României, șoferii care activează la nivel național și managerii ale căror atestate expiră în aceasta perioadă nu ar trebui să aibă motive de îngrijorare.
La nivel european, șoferii ale căror atestate au expirat începând cu 1 sep- tembrie 2020 nu mai beneficiază de prelungirea valabilității, însă aceștia au posibilitatea de a susține examenul pentru obținerea atestatului și în pe- rioada stării de alertă.
Câte certificate de pregătire profesională urmează să expire până la finalul anului?
Numărul atestatelor pentru mana- geri consilieri, instructori și taxi, care urmează să expire până la sfârșitul anului, începând cu luna octombrie, este de 8.388. De asemenea, numărul certificatelor care au expirat sau ar urma să expire în perioada 1 septem- brie-31 decembrie 2020 este de 25.463 pentru CPC mărfuri și de 4.282
pentru CPC persoane. Numărul certifi- catelor pentru ADR care ar urma să expire în aceeași perioadă este de 2.150.
Când vor expira primele atestate care au beneficiat de prelungire?
Pe teritoriul României, atestatele
încă nu au expirat, acestea fiind va- labile pe perioada stării de alertă și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.
La nivelul Uniunii Europene, certi- ficatele de pregătire profesională pen- tru șoferi care au expirat în perioada februarie-august, au beneficiat de o prelungire a valabilității de 7 luni. Această prelungire expiră etapizat, în perioada următoare, începând din oc- tombrie, pentru certificatele care trebu- iau să expire în februarie.
În două rânduri examenele au fost suspendate,
care au fost motivele? Suspendările sesiunilor de exami-
nare au fost generate de restricțiile
impuse, la momentul respectiv, la nivel național/local, după caz, precum și de cazurile de COVID-19 din rândul exa- minatorilor.
Care este, în acest moment, situația organizării examenelor, inclusiv din punctul de vedere al spațiilor de examinare?
În prezent, activitatea de exami- nare se desfășoară în condiții normale, iar șoferii și managerii ale căror ates- tate expiră au posibilitatea de a susține examenul. Au fost relocate spațiile de examinare din incinta unităților de învățământ care au transmis notificări cu privire la restricțiile/interdicțiile pri- vind accesul terțelor persoane în incin- ta acestora, conform prevederilor Ordi- nului Ministrului Educației și Cercetării numărul 5.487/2020.
Ținând cont de schimbarea spațiilor de examinare,
ce măsuri ați luat pentru menținerea securității? Pentru prevenirea și combaterea
efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru desfășurarea în siguranță a examenelor teoretice pentru obținerea atestatelor profesionale din domeniul transporturilor rutiere, Autoritatea Rutieră Română a elaborat un set de măsuri ce sunt aplicate în desfășura- rea activității de examinare. Astfel, ac- cesul în incintă pentru susținerea exa- minării teoretice se realizează numai pentru candidații programați de către Centrele de Pregătire și Perfecționare, astfel încât să se asigure o distanță minimă de 1,5 m, între oricare 2 per- soane apropiate și exclusiv pentru candidații care se regăsesc în lista afișată pe site-ul ARR. Accesul se face
 ACTUALITATE
10.............................................................................................................................................. octombrie 2020







































































   8   9   10   11   12