Page 11 - Revista ZIUA CARGO
P. 11

„Vom avea, în sfârșit, parcări decente,
pe toată lungimea A1 și A2!”
Anunțul a fost făcut de ministrul Cătălin Drulă, după desemnarea câști- gătorilor, de către CNAIR, a licitației lansate, anul trecut, pentru concesio- narea spațiilor de servicii de pe A1 Sibiu-Nădlac, A1 București-Pitești și A2 Cernavodă-Constanța. Este vorba de 26 de benzinării „în oglindă”, pe stânga și pe dreapta acestor autostrăzi.
„E o veste bună din două motive. Primul: vom putea să ne bucurăm de un «pit stop» în condiții civilizate. Vor exista stații de încărcare electrică și de alimentare cu carburant, restau- rante, magazine, printre altele. Al doi- lea – aceste spații, concesionate pen- tru următorii 20 de ani, vor produce venituri – cel puțin 67 de milioane de lei pe an, pe care îi putem investi mai departe în proiecte de infrastructură. Urmează demersuri similare și pentru autostrăzile A10 și A3, iar pentru Auto- strada Moldovei A7, viitoarele spații de servicii sunt gândite încă de pe acum, de la faza de proiectare, astfel încât viitorul concesionar să aibă do- tările și spațiul necesar pentru cele menționate (stații de încărcare electri- că și de alimentare cu carburant, res- taurante, magazine etc.), a precizat ministrul Transporturilor.
12 oferte pentru încă 41 km din Autostrada Transilvania
Compania Națională de Adminis- trare a Infrastructurii Rutiere a primit 12 oferte de la companii din Spania, Grecia, Italia, China, Turcia și Româ- nia, pentru proiectarea și execuția a 41 de kilometri din Autostrada Tran- silvania, inclusiv a Tunelului Meseș. Ofertanții sunt: Asocierea Strabag- Acciona Construccion (România-Spa- nia), Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor)-Rizzani de Ecchier
(Grecia-Italia), Astaldi (Italia), Asocier- ea Drum Asfalt-China Communication Construction Company-Dimex-2000 Company (România-China), Impresa Pizzarotti & C (Italia), Kolin Insaat Turizm Sanayi Ticaret Anonim Sirketi (Turcia), Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret-Gulermark Agir Sanayi Insaat ve Taahhut-Yapi Merkezi Insaat ve Sanayi-Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi (Turcia), Asocierea Mapa Insaat ve Ticaret AS- Cengiz Insaat Sanayi ve Ticaret (Tur- cia), Asocierea Tekfen Insaat ve Ticaret-Dogus Insaat ve Ticaret (Turcia), China State Construction Engineering Corporation (China), Asocierea Uluslararasi Insaat Yatirim Sanayi ve Ticaret Anonim Sirketi-Onur Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret ve Sanayi (Turcia) și Asocierea Sinohydro Corporation-Power Construction Cor- poration of China-Powerchina Road- bridge Group-Ozgun Insaat Taahhut Sanayi ve Ticaret Limited Sirketi (China-Turcia).
Licitație restrânsă
„Procedura este de tipul «licitație restrânsă», iar, dintre cei 12 candidați, CNAIR va selecta un număr de mini- mum 5-maximum 6, care vor depune Oferte Tehnice și Financiare în etapa a II-a a procedurii de achiziție publică. Comisia de Evaluare va analiza candi- daturile în conformitate cu prevederile Documentației de atribuire și cu legis- lația în vigoare în domeniul achizițiilor publice", a informat CNAIR.
3,9 miliarde de lei
Valoarea estimată a contractului este de 3,927 miliarde de lei, fără TVA, iar durata este de 12 luni pentru pro- iectare și 36 luni pentru execuția lu- crărilor. Pe acest tronson de autostra- dă, vor fi 65 viaducte, poduri și pasaje pe și peste autostradă, în lungime tot- ală de aproximativ 13 km. Tunelul Meseș, cu două galerii, va avea o lun- gime de 2,89 km și 2 benzi de circu- lație pe sens.
Drumul Nordului, Baia Mare-Suceava, la dezbatere
La sediul CNAIR, a avut loc o întâl- nire între managementul companiei și parlamentari din județele ce vor fi tra- versate de viitorul drum expres sau au- tostradă Baia Mare-Suceava. Mariana Ioniță, directorul general al CNAIR, le-a comunicat celor prezenți stadiul fiecărui lot al acestui important proiect de infra- structură rutieră din România.
Astfel, pentru semnarea contrac- tului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic ne- cesare demarării licitației pentru pro- iectarea și execuția lotului 1, Baia Mare-Bistrița, se așteaptă soluționarea contestației depuse după desemnarea câștigătorului procedurii de achiziție publică. Semnarea contractelor pentru lotul 2 Bistrița-Vatra Dornei, și pentru lotul 3 Vatra Dornei-Suceava, este es- timată în cursul lunii martie 2021.
„Avem nevoie de o nouă abordare în ceea ce privește organizarea pro- cedurilor de achiziție publică și, mai ales, a modului de tratare a contes- tațiilor. Este nevoie să se scurteze tim- pul alocat de instanțele de judecată analizării respectivelor contestații pen- tru obiectivele strategice care vizează siguranța națională. Pe viitor, trebuie să sprijinim prin inițiative legislative implementarea marilor proiecte, ținând cont de caracterul strategic al aces- tora”, a declarat Mariana Ioniță, direc- torul general al CNAIR.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro
   martie 2021 .................................................................................................................................................. 11
 ACTUALITATE
















































































   9   10   11   12   13