Page 44 - revista ZIUA CARGO
P. 44

ANTICORUPȚIE
Infracțiuni „surprinse”!
Poate nu știați că polițiștii din întreaga țară au fost dotați
cu înregistratoare audio-video portabile, de tip Body Worn Camera, care sunt utilizate în exercitarea atribuțiilor de serviciu referitoare la activitățile de prevenire, depistare, investigare sau urmărire penală a infracțiunilor sau executării pedepselor, prevenire și combatere a altor fapte ilegale, precum și de menținere a ordinii și siguranței publice.
   U tilizarea înregistratoarelor vi- zează următoarele categorii
de intervenții și acțiuni:
a) legitimarea persoanelor
b) conducerea persoanelor la se-
diul poliției
c) utilizarea forței și a mijloacelor
de constrângere și de protecție din dotare
d) punerea în executare a man- datelor emise de organele judiciare competente, potrivit legii
e) efectuarea controlului corporal al persoanei legitimate și, după caz, al bagajelor sau vehiculului utilizat de aceasta
f) oprirea și controlul vehiculelor și ocupanților acestora
g) constatarea infracțiunilor și con- travențiilor, precum și aplicarea măsu- rilor legale corespunzătoare
h) înlăturarea pericolelor care a- menință ordinea publică sau siguranța persoanelor, respectiv la:
• salvarea vieții sau integrității cor- porale a unei persoane, dacă există indicii că, într-o locuință sau într-un spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juri- dică, este o persoană aflată în pericol
• prevenirea răspândirii unei epide- mii, dacă există indicii că, într-o locu- ință sau într-un spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, este o persoană decedată
• prinderea autorului unei infrac- țiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violen- ță, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta se află într-o locuință sau într-un spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică
• prinderea autorului unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află într-o locuință sau într-un spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică
• intervenții la apelurile de urgență transmise prin SNUAU 112 sau orice alt mijloc electronic de comunicare
• asigurarea primelor măsuri la lo- cul producerii unui eveniment sau al săvârșirii unei infracțiuni.
Sigur știți că body cam-urile fil- mează inclusiv momentele în care nu poți rezista tentației și, deși ai greșit, oferi mită polițistului, pentru a scăpa de răspundere. Acest sistem portabil de înregistrare audio-video asigură materialul probator pentru infracțiunile constatate de polițiști, fiind o probă obiectivă, atât în dovedirea modului de acțiune a polițistului, dar și a fap- telor de corupție.
Să exemplificăm cu câteva cazuri!
• Printr-un apel la call center-ul an- ticorupție 0800.806.806, un agent de poliție a semnalat faptul că un cetă- țean, pe care l-a oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism fără poliță RCA valabilă, i-a oferit 300 de lei mită pentru a nu lua măsurile legale. La fața locului, polițiștii anticorupție ai Di- recției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Olt au constatat infracțiunea flagrantă. Au fost efec- tuate activități de cercetare penală și s-au consemnat denunțurile polițiștilor (doi polițiști și un elev aflat în stagiul de practică) din cadrul Poliției Munici- piului Slatina, fiind sesizat Parchetul
de pe lângă Tribunalul Olt, unde s-a înregistrat dosarul penal. În adminis- trarea probatoriului, au fost utilizate și imaginile surprinse cu dispozitivul por- tabil audio-video tip „body cam”, aflat în dotarea polițiștilor.
• Un ofițer de poliție rutieră a depis- tat un conducător auto în timp ce con- ducea, sub influența băuturilor alcoo- lice, un microbuz neomologat, cu 10 pasageri în interior. Momentul în care conducător auto a dat suma de 200 de euro, cu titlu de mită, a fost filmat cu body cam-ul ofițerului de poliție, acesta denunțând fapta la Direcția Ge- nerală Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Vaslui, care a sesizat de îndată Parchetul de pe lângă Tribuna- lul Vaslui, fiind întocmit dosar de cer- cetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
• Un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, Biroul Rutier, a formulat un denunț la Direcția Generală Anticorupție-Serviciul Jude- țean Anticorupție Iași cu privire la o faptă de dare de mită, săvârșită de un conducător auto depistat cu nere- guli în trafic. Întreaga scenă a fost fil- mată cu body cam-ul din dotare. Po- lițistul a sesizat faptul că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, un conducător auto i-a oferit suma de 200 de lei, pentru a nu dispune mă- surile legale cu privire la încălcarea regimului rutier.
În situațiile de relaționare cu func- ționarii publici din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, nu uitați că înregis- tratoarele audio-video portabile de tip Body Worn Camera sunt utilizate atât pentru descurajarea săvârșirii de fapte de corupție, cât și pentru probarea unor infracțiuni, inclusiv cele de corup- ție.
Ne dorim ca, pe viitor, body cam-u- rile din dotarea polițiștilor să surprindă conduitele integre ale conducătorilor auto și ale polițiștilor.
Viorela BUCUR
comisar-șef de poliție Direcția Generală Anticorupție Serviciul Prevenire
ACTUALITATE
44 ...................................................................................................................................................... iulie 2021

































































   42   43   44   45   46