Page 31 - revista ZIUA CARGO
P. 31

 95%, ceea ce arată, pe de o parte, cererea susținută, cerere care,
în ultimii 3 ani, s-a ridicat la peste
3 milioane mp, iar, pe de altă parte, reflectă abordarea dezvoltatorilor de a construi mai puțin speculativ, și mai mult pe bază de contracte de pre-închiriere.
KTZ TESTEAZĂ O NOUĂ RUTĂ CHINA-EUROPA
Căile Ferate Kazahstan (KTZ) au trimis primul lor tren trans-caspic China-Europa, de la Jiaozhou, în estul Chinei, până în portul Koper din Slovenia. Convoiul, plin cu vehicule electrice noi, a parcurs 13.000 km, în 45 de zile, fiind prima dată când acest traseu este testat, relatează USER. Trenul
a părăsit Jiaozhou și a traversat nordul Chinei până în Kazahstan,
prin punctul de frontieră Khorgos, mergând spre Altynkol. De acolo, marfa a fost expediată pe Marea Caspică și trimisă în portul Poti din Georgia, unde mărfurile au fost mutate înapoi pe șină, ajungând în portul sloven, prin Turcia. În încercarea de a evita traversarea Mării Negre, această călătorie inaugurală poate fi văzută ca un experiment, pentru a găsi noi rute. Deși un traseu mai scurt, trecerea prin Marea Neagră permite o capacitate mult mai mică. De asemenea, războiul din Ucraina a contribuit la blocaje semnificative, pe acest drum. Cu toate acestea, unele mari linii maritime au făcut noi pași pentru dezvoltarea rutelor Mării Negre. De exemplu, COSCO a deschis serviciul TBX1, în noiembrie anul trecut. Chiar și așa, capacitatea de pe ruta prin Marea Neagră este încă mult mai mică față de numărul total de trenuri China-Europa. Un exemplu al acestei discrepanțe este portul georgian Batumi, acesta având o capacitate totală de 119.471 TEU, în 2022, în timp ce China-Europe Express a mutat 1,6 milioane TEU. Pe măsură ce se dezvoltă noua rută, incertitudinea cauzată de
invazia Ucrainei de către Rusia
a făcut dificilă acoperirea asigurărilor navelor care traversează Marea Neagră.
Mulți asigurători sunt reticenți în a asigura rutele pe acest segment, forțând expeditorii să caute alternative. Se preconizează ca evitarea Mării Negre să scurteze considerabil călătoria, experții din industrie subliniind că ruta prin cele două mări, pentru un tren între China și Europa, ar putea depăși 90 de zile. Această nouă rută a fost aleasă pentru a înlocui transportul maritim prin Marea Neagră cu transportul feroviar prin Turcia. După războiul din Ucraina, Turcia a cunoscut chiar și o creștere a fluxurilor de transport.
Pe 25 februarie, UE a adoptat a zecea serie de sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv o „interdicție a tranzitului de bunuri civile și militare către țări terțe pe teritoriul Rusiei”. Stabilirea noilor sancțiuni poate face ca această nouă rută către Europa să pară deosebit de adecvată, iar poziția Turciei pe harta logistică internațională poate primi, de asemenea, o nouă interpretare.
PUBLICITATE
   ȘTIRI






















































































   29   30   31   32   33