Page 38 - revista ZIUA CARGO
P. 38

Folosiți un sistem
de autofacturare?
Da. În momentul în care-și termină cursa, transportatorul face o poză la CMR, iar, prin intermediul aplicației, se face autofacturare. Ceea ce în- seamnă că exact din momentul acela începe să curgă termenul de plată. Și plata este automatizată, iar termenul de plată este de 30 de zile. În realitate, plătim, în medie, la 21 de zile, pentru că avem doar două zile de plată pe săptămână și încercăm să nu depășim termenul-limită. De asemenea, cără- ușii pot beneficia de plată la trei zile, în sistemul nostru.
Oferim combustibil alternativ (dacă își doresc să lucreze cu noi), carduri de motorină și reduceri la anvelope. Unul dintre principalii noștri acționari este Scania.
Cum va arăta 2025,
din punctul de vedere
al tehnologiei?
Noi am implementat inteligență
artificială (artificial machine learning). Pe baza datelor introduse, sistemul începe să estimeze care este nivelul de cost și cum ar trebui camionul să lucreze. Nu mai hotărăște omul, ci softul cum sunt cursele legate, astfel încât să crească nivelul de eficiență. Transportatorul este, de asemenea, mai profitabil, în această situație.
Creăm sinergii reale, reducem kilo- metrii pe gol și, chiar dacă tarifele par a fi de mici pentru clienti, suntem, în realitate, mult mai productivi prin cre- are sinergiilor (reducerea km pe gol). Ceea ce înseamnă profitabilitate cres- cută pentru toată lumea. Un studiu fă- cut de Uniunea Europeană, în 2021, arăta că 21% din kilometrii parcurși de camioane sunt pe gol, adică există o pierdere de 20% pe piață.
Sistemul recomandă tarifele pe care să le practicați pentru fiecare cursă în parte?
Da, la nivel spot. De fapt, sistemul, în sine, estimează pentru toate cursele la ce preț să vindem. De multe ori, di- ferențele între tarifele per kilometru pe care le primim și ceea ce plătim se întâmplă să fie extrem de mici (chiar
Echipa sennder Romania
   de 0,05 euro), și o facem pentru că așa recomandă sistemul. Este un joc de volum, în sine.
Anul trecut, pentru că a mers foar- te bine zona spot, au fost foarte mulți cărăuși (90%) care au ales această di- recție. În primele două luni ale acestui an, s-au înjumătățit oportunitățile spot, la nivel de piață. În aceste condiții, tarifele au scăzut rapid, pe acest seg- ment. Pe de altă parte, tarifele s-au menținut relativ constante, în cazul contractelor.
Cum ați construit echipa?
Cred cu tărie că omul sfințește locul. Dar să începem cu începutul. Din cauză că este un model nou de lucru, ne-am dorit să atragem oameni experimentați din companii mari și, în același timp, vârfurile tinerilor din Ro- mânia. Avem parteneriate cu Faculta- tea de Transporturi și cu anumite fa- cultăți din ASE, ceea ce ne-a permis să recrutăm tineri absolvenți. 30% din echipă este formată din proaspăt ab- solvenți, la care se adaugă seniori (mentorii tinerilor), care sunt urmăriți, în mod activ, prin evaluări. Media de vârstă este undeva la 29 de ani. Con- cret, facem astfel de analize o dată la 6 luni.
Evaluările performanțelor sunt realizate din toate unghiurile (360°), ceea ce înseamnă că
și colegii se evaluează între ei, subalternul evaluează șeful
și invers.
O dată pe lună realizăm o evaluare la nivel de satisfacție a angajaților, prin intermediul unui software. Încer- căm să oferim cel mai bun model de leadership.
Atunci când angajatul are un nivel de satisfacție mare a locului de muncă și este și plătit corect (nu poți să omiți, sub nicio formă partea financiară), el o să ofere mai mult.
Clientul nostru,
stăpânul nostru?
Chiar dacă pare utopic un pic, anul trecut a arătat că stăpânul nostru este, de fapt, furnizorul. Dacă, la un preț corect, oferi cel mai bun serviciu po- sibil, clientul vine după tine.
Unde o să fiți peste 5 ani?
Ca grup, o să fim în top 3 în Eu- ropa, în zona de expediții camioane complete. Evident, ne dorim să fim pe primul loc între casele de expediție. În România, obiectivul meu, în următorii 3 ani, este să ajungem pe locul întâi FTL. Deja creșterea este una rapidă ca număr de curse pe care le operăm și nu reprezentăm un model clasic, care se bazează doar pe oamenii de vânzări. La nivelul grupului, avem 112 oameni de vânzări, care vând inclusiv pentru România.
Per total, suntem o echipă de apro- ximativ 1.100 de persoane, dintre care 400 de programatori. Investițiile în IT sunt majore și totul se vede și se va ve- dea în modul de lucru. Ani întregi, case- le de expediție s-au axat să fie plăcute față de clienți, ca să crească. Puterea companiei noastre constă în cât de ușor este marfa transportată. Creăm valoare adăugată, iar clienții reacționează la asta. Este vorba despre o schimbare strategică a mentalității. O casă de expediție este puternică în măsura pe care i-o conferă furnizorii săi.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro
PIAȚĂ ȘI COMPANII
 38 .................................................................................................................................................. martie 2023



































































   36   37   38   39   40