Page 55 - revista ZIUA CARGO
P. 55

   Rapoartele primite de la sistem vi- zează, printre altele, monitorizarea flotei în timp real. Și nu numai a flotei, ci și a șoferului. Informațiile relevante sunt urmărite din dispecerat, fiind, totodată, disponibile pentru șofer, la bordul au- tovehiculului. În același timp, sunt sem- nalate și alarme, în timp real, atunci când mașina nu mai respectă anumiți parametri tehnici. În acele situații, ma- nagerul de flotă poate interveni opera- tiv. „Pentru soluția de management de trafic și telematică, am optat pentru sistemul Thoreb, acesta ajutându-ne la definirea rutelor autobuzelor. În ceea ce privește monitorizarea serviciului de transport, am introdus un ERP, dez- voltat de GITS. Rezultatele sunt fantas- tice. Aș recomanda oricui să introducă, la nivelul firmei, un astfel de sistem de gestiune. Printre altele, ușurează foarte mult interacțiunea cu autoritățile. Pri- măria poate accesa orice informație de care are nevoie din baza noastră de date. Grație acestui sistem, ne-am adaptat foarte ușor și la ceea ce în- seamnă raportarea SAF-T”, a spus di- rectorul ETA Vâlcea.
Ticketing
Modernizarea a atins și zona de numărare a pasagerilor și de taxare. „Am introdus un nou sistem de ticket- ing, realizat de Altimate, cu validatoare noi, unde se poate face plata folosin- du-se carduri contactless. Călătorul dispune de o ofertă tarifară diversifi- cată și îmbunătățită, pentru a se plia pe necesitățile acestuia, plus facilitatea de a încărca acest card prin sistemul bancar. În acest moment, gestionarea ofertei tarifare și încărcarea se fac de la 24 de aparate ce sunt amplasate în oraș, iar, în viitor, se va putea face online, de oriunde. Avem și un sistem de people counting (numărător de per- soane), care va fi corelat cu cel de ticketing, astfel încât să emită alerte,
atunci când, în mijlocul de transport, numărul de validări este mai mic decât numărul de călători. Odată cu această corelare, vom reuși să «închidem bucla» și să ne asigurăm că toți cei ce beneficiază de serviciul de trans- port au călătoria achitată”, a afirmat Andi-Ștefan Davidescu.
Stațiile modernizate
Programul de modernizare al trans- portului public vâlcean a vizat și stațiile de îmbarcare/debarcare. „Acestea au fost realizate din fonduri europene. Con- strucțiile/adăposturile sunt din inox, un material care arată foarte bine și, ceea ce e foarte important, se curăță foarte ușor. Fiecare stație va avea un panou de informare, unde vor fi afișate liniile de autobuz care trec prin acea stație, precum și timpul pe care îl mai are de așteptat călătorul, până la sosirea ur- mătorului autobuz. Există și un proiect de viitor, ce are în vedere protecția me- diului, care se referă la afișarea pe pa- nou a gradului de încărcare pe care îl are autobuzul ce urmează să sosească în stație”, a precizat directorul ETA.
Programul de circulație al autobu- zelor este, de asemenea, integrat și în aplicația Moovit, cu ajutorul căreia se pot calcula rute de transport public. Până la finalul lunii iunie, ETA și-a pro- pus să lanseze propria aplicație, des- tinată telefoanelor smart.
Transport electric către stațiuni
Deși modernizarea este în plină desfășurare, există planuri ambițioa- se și pentru viitor. „Dorim să extindem transportul public. Anul acesta, a fost înființată Asociația de Dezvoltare Intra- comunitară Transport (ADIT), între municipiul Râmnicu Vâlcea și toate stațiunile balneoclimaterice din jur. Se va merge către Călimănești, Căciulata etc. Pentru aceste rute, ADIT a acce- sat fonduri europene și urmează să fie demarate proceduri de licitație, pen- tru flota nouă. Discutăm de 39 de au- tobuze urbane, electrice. Asta înseam- nă o infrastructură de transport a curentului electric, pentru care au fost deja depuse diligențele. Este nevoie de o putere extraordinar de mare, iar CEZ, societatea de distribuție, nu poate onora, la acest moment, astfel de consumuri. Urmează să fie execu- tată o lucrare extrem de laborioasă, pe care sperăm să o avem gata la final de 2023”, a completat Andi-Ștefan Davidescu.
La nivelul autobazei, vor fi instalate stații de încărcat lente, iar stațiile de încărcare rapidă se vor regăsi la ca- petele de traseu. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 16 mili- oane de euro.
Totodată, ETA are în vedere și par- ticiparea la licitația pentru atribuirea traseelor în Ocnele Mari.
De menționat și un proiect în zona Big Data. Astfel, un călător va fi inter- pretat doar ca un IP și va putea fi mo- nitorizat, pentru a se asigura configu- rarea unor trasee corecte și cu un program de circulație adecvat nevoilor. ETA a intrat, deja, în contact cu Fujitsu, pentru un studiu pe această temă.
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro
Zâmbetul angajaților
„Avem de gestionat un management al schimbării, apărut odată cu introducerea ERP-ului, cu noile birouri, cu un nou flux etc. Doresc să diminuez acest stres pentru angajați, pentru a nu le scădea capacitatea de a lucra, dar și pentru că îmi place să văd un angajat care zâmbește. Atunci dă randament maxim.” – Andi-Ștefan Davidescu
 martie 2023 .................................................................................................................................................. 55
 PIAȚĂ ȘI COMPANII

















































































   53   54   55   56   57