25 de ani de Mercedes-Benz Sprinter

Mercedes-Benz Sprinter reprezintă, de 25 de ani, o poveste de succes, fiind încă de la lansare simbolul siguranței. Astfel, discurile de frână (față și spate), sistemul ABS și airbagul pentru șofer definesc siguranța în segmentul de autovehicule comerciale cu masa maximă cuprinsă între 2,8 și 4,6 tone. Cu fiecare facelift și nouă generație, Sprinter și-a îmbunătățit și mai mult poziția în ceea ce privește siguranța activă și pasivă. ADAPTIVE ESP®, Crosswind Assist și numeroase alte sisteme de asistență la conducere, precum Active Distance Assist Distronic, asistă șoferul și protejează toți participanții la trafic.

Iată și celelalte precizări, în comunicatul companiei transmis ZIUA CARGO

În 1995, Mercedes-Benz a prezentat o nouă autoutilitară, care a avansat rapid pentru a deveni model de referință, ajungând să caracterizeze o întreagă categorie de autovehicule.

De la începutul dezvoltării sale a fost clar că atât siguranța activă, cât și cea pasivă vor fi componente centrale ale conceptului autovehiculului. De atunci, Sprinter și-a menținut fără întrerupere rolul de pionier pe acest plan.

Acest lucru începe cu manevrabilitatea sa, care este foarte asemănătoare cu cea a unui autoturism, și până la sistemul ABS și airbaguri, precum și la ultima generație de sisteme de asistență la conducere. Astfel, acum, la a treia generație, Mercedes-Benz Sprinter continuă să ridice în mod constant ștacheta în segmentul său.

1995: chiar și primul Sprinter avea o tehnologie de siguranță extinsă

În 1995 nici o altă autoutilitară nu oferea mai multe caracteristici de siguranță. Pachetul includea discurile de frână spate și față, sistemul ABS de antiblocare a roților la frânare în dotarea standard, diferențial automat pe sistmeul de frânare (ABD), airbag pentru șofer opțional, centuri de siguranță în trei puncte reglabile în înălțime și catarame pentru centurile de siguranță atașate de scaun.

Suspensia confortabilă și manevrabilitatea unui autoturism sunt, de asemenea, caracteristici care nu trebuie subestimate. Acest lucru a fost implementat datorită faptului că șoferii care sunt mai relaxați rămân concentrați mai mult timp și astfel conduc mai sigur. Aceasta este baza reputației Sprinter-ului ca un simbol al siguranței.

Dezvoltarea nu s-a oprit aici: în 2000 Sprinter a fost dotat cu faruri mai puternice, ca parte a unui facelift extins. În plus față de siguranța activă, Mercedes-Benz a continuat să promoveze și siguranța pasivă. Airbagul șoferului a fost inclus în echiparea standard, în timp ce un airbag pentru pasager era disponibil opțional. Airbagul dublu introdus este deosebit de mare și protejează în același timp și pasagerul care ocupă scaunul din mijlocul banchetei.

Cabina de conducere a șoferului a fost de asemenea reproiectată pentru a menține  o ambianță placută, având aspectul unui autoturism. Schimbătorul de viteze a fost regândit și mutat la o înălțime ușor accesibilă, acest lucru îmbunătățind și mai mult ergonomia, respectiv siguranța. Următoarea caracteristică de siguranță a fost introdusă în 2001, când au fost incluse și airbaguri laterale amplasate deasupra portierei şoferului şi deasupra portierei însoţitorului. 

În 2002, Sprinter a devenit un nou reper cu ESP® în dotarea standard

În 2002, Sprinterul a fost redefinit în continuare. Noile caracteristici includeau un amplificator de frână mai puternic și Programul Electronic de Stabilitate ESP® instalat standard, initițial pentru varianta furgon a Sprinterului, până la o masă maximă a autovehiculului de 3,5 t. ESP® a fost o revoluție în tehnologia de siguranță a autoutilitarelor, deoarece poate ajuta în mod activ șoferul în situații critice de conducere.

Doi ani mai târziu, ESP® a fost inclus în echiparea standard a tuturor modelelor Sprinter șasiu, până la o masă maximă a autovehiculului de 3,5 t. O măsură cu rezultate: în anii următori statisticile arătau că accidentele cauzate de autovehiculul „părăsind carosabilul” au fost reduse drastic. Un an mai târziu, „Van Training on Tour” a complementat aspectele tehnice cu instrucțiunile șoferului.

A doua generație Sprinter din 2006: mai sigură ca niciodată cu ADAPTIVE ESP®

Introducerea consecventă a inovațiilor continuă și în următorii ani, acest lucru fiind subliniat de a doua generație a Mercedes-Benz Sprinter, din 2006. Această nouă generație nu se mândrește doar cu o capacitate de încărcare semnificativ crescută – un arc lamelar din plastic ranforsat cu fibra de sticla pentru puntea față și noi arcuri lamelare de tip parabolic pentru puntea spate, completate ulterior cu o suspensie pneumatică opțională, pentru a îmbunătățiți confortul și siguranța. Astfel, Sprinter-ul a devenit și mai confortabil, în special pentru distanțele lungi.

Sistemul ADAPTIVE ESP® se adaptează la diferite condiții de încărcare datorită detectării masei și centrului de greutate, iar astfel controlul este mai precis și specific în situații critice de conducere. Același lucru se aplică adaptării la diferite carosări. ESP® poate fi opțional îmbunătățit cu asistență la pornire: împiedică autovehiculul să ruleze înapoi în mod accidental în timp ce se află pe o pantă.

Oglinda suplimentară reglabilă cu geam cu unghi larg din noile oglinzi exterioare oferă cea mai bună vizibilitate posibilă spre spate, iar luminile pentru viraj statice sunt de asemenea disponibile opțional. Un senzor de ploaie și lumină se ocupă de comutarea ștergătoarelor de parbriz și de aprinderea și stingerea luminilor de conducere. Toate autoutilitarele Sprinter au jante de 16 inch, cu discurile de frână cu diametru mare și performanță corespunzătoare. Ca măsură preventivă, Sprinter este disponibil și cu airbaguri pentru torace, pe lângă airbagurile frontale.

În 2009 ESP® a primit o altă funcție – stabilizarea remorcii. În plus, Mercedes-Benz a introdus lumini de frână adaptive. Datorită oglinzilor exterioare încălzite, geamul oglinzii cu unghi larg este acum dezaburit, iar lămpile de ceață din față sunt mutate într-o poziție inferioară, pentru a lumina mai bine drumul. De asemenea, transmisiei automate opționale i-a fost inclusă funcția de asistență la pornire.

2013: noul Sprinter cu sisteme revoluționare de asistență la conducere

În vara anului 2013, noul Sprinter primește și noi sisteme de asistență la conducere – unele dintre ele premieră mondiale pentru autoutilitare, Crosswind Assist sărbătorindu-și atunci debutul. Acesta compensează aproape complet efectele rafalelor de vânt laterale asupra autovehiculului. Ulterior, echipamentul standard a fost disponibil pentru toate variantele Sprinter, carosate tip „box”.

COLISION PREVENTION ASSIST cuprinde funcțiile de avertizare la distanță, sistem adaptiv de asistență la frânare Brake Assist Pro și o etapă suplimentară de avertizare în cazul unui risc iminent de coliziune. Blind Spot Assist avertizează șoferii de prezența autovehiculelor pe banda vecină sau în așa-numitul punct ”mort”, la schimbarea benzii. Lane Keeping Assist îl avertizează pe șofer despre părăsirea accidentală a benzii, monitorizând șoseaua din față și marcajele acesteia. High Beam Assist asigură iluminarea optimă a benzii cu activarea și dezactivarea farurilor. 

Cu aceste sisteme de asistență la conducere, Mercedes-Benz subliniază rolul său de pionierat în tehnologia de siguranță pentru autoutilitare. Acesta este un avantaj decisiv al noilor sisteme de asistență – ajută la evitarea accidentelor. Acest lucru se aplică și măsurilor care implică suspensia – coborârea suspensiei cu 30 de mm crește dinamica autovehiculului și precizia direcției în mod sesizabil datorită unui centru de greutate mai scăzut. 

2018: a treia generație a Sprinter-ului crește și mai mult siguranța

Conectivitatea și diversitatea sunt în centrul celei de-a treia generații Sprinter. Cu toate acestea, în ceea ce privește caracteristicile de siguranță, Mercedes-Benz Vans ridică și autovehiculul la un nou nivel. Asistența activă la distanță Active Distance Assist DISTRONIC, de exemplu, poate ajuta șoferul menținând automat o distanță suficientă față de autovehiculul din față începând de la o viteză de 20 km/h. Un senzor radar din bara de protecție din față determină datele necesare pentru acest lucru. Sistemul detectează schimbările de bandă sau manevrele de frânare ale altor autovehicule de pe drum și poate reacționa imediat – în caz de urgență, sistemul de asistență activă de avertizare la distanță poate frâna.

Alte sisteme de asistență a șoferului introduse în noul Sprinter includ o cameră de marșarier cu o imagine în oglinda retrovizoare interioară și un pachet modern de parcare cu o vizibilitate de 360 de grade. Un senzor de ploaie și sistemul pentru ștergătoare integrat Wet Wiper System asigură o vizibilitate optimă, chiar și în timpul curățării parbrizului.

Prevenirea accidentelor este mai bună decât diminuarea consecințelor acestora

Din 1995, următoarele reguli se aplică în dezvoltarea modelului Sprinter: prevenirea accidentelor este mai bună decât diminuarea consecințelor acestora.

Sprinter beneficiază atât de stilul său de conducere asemănător unui autoturism, cât și de dezvoltarea sistemelor de asistență la conducere de la autoturismele Mercedes-Benz.

Tehnologia lor de siguranță a fost, de asemenea, introdusă și la Sprinter – adaptată cerințelor și condițiilor speciale ale autoutilitarelor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.