4 oferte la licitația pentru autobuze RATB

În 10 noiembrie, ora 16.00, s-a incheiat perioada de depunere a ofertelor pentru licitația privind achiziționarea a 400 de autobuze urbane Euro 6 pentru Regia Autonomă de Transport București (RATB).

Imagine: Jean-Mihai Pâlșu

Potrivit Primăriei Capitalei, au fost depuse 4 oferte, în ordine alfabetică:

  • KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S
  • MAN TRUCK&BUS AG
  • MERCEDES BENZ ROMANIA SRL
  • OTOKAR EUROPE

“Menționăm că, în confomitate cu legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale, entitatea contractantă stabilește oferta câștigătoare în termen de 25 de zile de la data limită de depunere a ofertelor”, precizează PMB.

Primarul General, Gabriela Firea:  

„Sper că după ce comisia de evaluare va analiza, în termenul prevăzut de lege, ofertele depuse, să putem avea un câștigător al acestei licitații, să nu mai existe contestații nefondate, așa cum s-a întâmplat la procedura anterioară, care, așa cum a certificat CNSC, a fost întârziată absolut nejustificat. Multumesc pe această cale Guvernului, care va sprijini îmbunătățirea pachetului de legi privind achizițiile publice, astfel încât proiecte naționale sau locale de maximă importanță pentru cetățeni să nu mai fie blocate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.