Alfa Romeo Stelvio 2018 va avea anvelope Bridgestone

Bridgestone a fost selectat de către Alfa Romeo ca furnizor de anvelope pentru primul său SUV premium de dimensiuni medii. Proiectate cu tehnologia Run-Flat şi caracteristica all-season, anveloplele Dueler H/P Sport de la Bridgestone vor echipa noul Alfa Romeo Stelvio 2018.

Anvelopele Bridgestone Dueler H/P Sport combină performanţa şi caracteristica all-season pentru noul Stelvio.

„Bridgestone este onorat să furnizeze anvelope pentru mult aşteptatul SUV Alfa Romeo Stelvio”, afirmă Christophe de Valroger, Vice Preşedinte Echipamente Originale Bridgestone Europa. „Anvelopa Dueler H/P Sport este proiectată să îmbunătăţească manevrabilitatea şi stabilitatea în viraje, în timp ce asigură performanţă pe tot parcursul anului, inclusiv tracţiune pe strat subţire zăpadă.”

Anvelopa Bridgestone Dueler H/P Sport este dezvoltată pentru şoferii SUV-urilor de mare performanţă care îşi doresc anvelope proiectate pentru toate sezoanele. Aspectul simetric şi blocurile rigide ale umărului asigură o reacţie precisă a direcţiei. Nervura centrală cu canale în unghi mare şi canelurile de pe umeri îmbunătăţesc tracţiunea pe suprafeţe ude, iar lamelele adânci asigură performanţă pe toată durata de viaţă a anvelopei în orice sezon. Tehnologia Run-Flat îi permite şoferului să îşi continue drumul pe o distanţă de până la 80 de km, cu o viteză de 80 km/ oră şi oprirea în siguranţă, chiar şi în cazul unei pene.

Anvelopele Dueler H/P Sport au fost dezvoltate de Centrul Tehnic Bridgestone Europa (TCE) din Roma. TCE este lider în cercetarea materialelor, proiectarea anvelopelor, dezvoltarea şi fabricarea prototipurilor în toate formele de testare.

Echiparea cu produse Bridgestone a autovehiculului Afla Romeo Stelvio reprezintă continuarea unei relaţii de lungă durată cu brandul, care a început în urmă cu 25 de ani, atunci când Alfa Romeo 155 a fost dotat cu anvelope Bridgestone. Parteneriatul a continuat cu echiparea modelelor 147, 156, 159. Recent, Bridgestone a echipat Alfa Romeo Giulia cu anvelopele sport ultra performante Potenza S001 şi anvelopele all-season Turanza EL450 cu tehnologie Run-Flat.

Bridgestone furnizează anvelope Dueler H/P Sport pentru Alfa Romeo Stelvio 2017, cu dimensiunea 235/60R18 103V pentru pieţele din regiunile Asia-Pacific şi America de Nord.

Despre Bridgestone EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa)

Bridgestone EMEA, cu sediul central în Bruxelles, Belgia, este o filială deţinută de Bridgestone Corporation, cu sediul în Tokyo, cel mai mare producător de anvelope şi produse din cauciuc din lume. Bridgestone EMEA operează în peste 60 de ţări şi are peste 18.200 de angajaţi. La nivelul întregii regiuni, compania deţine 14 fabrici, un centru de Cercetare & Dezvoltare şi un centru de testare. Anvelopele premium ale Bridgestone EMEA sunt vândute în Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi la nivel global.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.