ASEBUSS își întărește echipa cu doi experți în antreprenoriat și strategie

ASEBUSS Business School, școală de afaceri cu o istorie de peste 30 de ani în România, își întărește angajamentul față de educația managerială de înaltă calitate prin aducerea în echipă a doi profesori cu experiență în mediul de afaceri: Alina Parincu, care va preda cursul de Entrepreneurial Mindset, și Robert Maftei, care va fi responsabil de cursul de strategie din cadrul ASEBUSS.

Alina Parincu

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Alina Parincu (43 ani), cu o experiență de 15 ani în în domeniul financiar bancar, în cadrul uneia dintre cele mai importante instituții financiar-bancare din România (BRD Groupe Societe Generale) și-a dedicat ultimii 6 ani antreprenoriatului, oferind servicii de consultanță în afaceri și management pentru companii, dar și domeniului cercetării academice, fiind Doctor în Management, titlu obținut ca urmare a elaborării unei lucrări ce reprezintă o noutate în cercetarea academică din România și care abordează domeniul complex al neuromanagementulului.  A absolvit Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Drept, după care și-a continuat studiile postuniversitare în Management financiar- bancar și Dreptul Afacerilor, iar în 2017 a absolvit programul Executive Master of Business Administration (EMBA) din cadrul ASEBUSS Business School.

Robert Maftei

Robert Maftei (44 de ani) are peste 20 de ani de experiență în servicii financiare business-to-business, managementul dezvoltării afacerilor și transformarea organizațională digitală, acumulate în bănci, companii de leasing financiar, leasing operațional și din industria auto. El a jucat un rol crucial în dezvoltarea portofoliului și a unor segmente de afaceri importante pentru grupuri precum BNP Paribas, Societe Generale și UniCredit. Robert absolvit programul Executive MBA al Universității de Economie și Afaceri din Viena și deține un doctorat în economie de la Academia de Studii Economice din București. În prezent, este directorul adjunct al Filbo, companie din domeniul fintech.

„La vremuri noi, avem nevoie de profesori noi și energici, care să pregătească actualele generații de manageri, într-o economie aflată în continuă schimbare. Parcursul profesional, experiența acumulată și pregătirea profesorilor ASEBUSS aduc valoare adăugată ridicată programelor noastre, iar prin noile recrutări ASEBUSS Business School își reconfirmă angajamentul de a furniza educație de înaltă calitate în domeniul afacerilor”, a declarat prof. Ovidiu Dîmbean-Creța, rectorul ASEBUSS.

De-a lungul ultimilor 30 de ani,  colectivul de profesori ASEBUSS Business School a fost format din peste 30 de profesori români și străini (dintre care o treime sunt străini), cu experiență profesională vastă în poziții de top management în companii locale și multinaționale.

Profesorii practicieni din diverse industrii aduc o perspectivă reală și actuală în sălile de clasă, îmbinând teoria cu experiența practică într-un mod care să inspire și să motiveze viitorii lideri de afaceri. Prin înțelegerea profundă a provocărilor și oportunităților din business, profesorii ASEBUSS oferă studenților exemple concrete, dezbat studii de caz relevante și oferă strategii aplicabile la locul de muncă al studenților. Această combinație unică de cunoștințe academice și expertiză practică consolidează fundamentul educațional oferit de ASEBUSS Business School și contribuie la formarea unei generații de profesioniști pregătiți să facă față cu succes provocărilor din mediul de afaceri actual.

ASEBUSS este prima școală de afaceri din România care a oferit încă din 1993 un program Româno-American Executive MBA în colaborare cu universități prestigioase din Statele Unite. Școala oferă două programe de educație managerială: Executive MBA ASEBUSS oferit în parteneriat cu școala de afaceri Robinson College of Business din cadrul Georgia State University din Atlanta, SUA (începând din 2024) și Entrepreneurial MBA ASEBUSS. Comunitatea de absolvenți a ASEBUSS numără peste 1.500 de manageri și antreprenori din companiile din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.