ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Autobuzele vechi ale STB vor deveni vehicule de tip GNC

Data:

Societatea de Transport București (STB) va transforma 500 de autobuze Mercedes Citaro Euro 3 şi Euro 4, aflate în parcul auto, în autobuze propulsate cu gaz natural comprimat (GNC – gaz natural comprimat), cu normă de poluare Euro 6, iar 100 de astfel de vehicule vechi, în troleibuze.

Restul de până la 1.000 de autobuze Mercedes Citaro vor fi modernizate într-o etapă ulterioară a proiectului. În prezent, 500 dintre ele au echipamente de aer condiţionat, iar pentru alte 150 de autobuze, „prin eforturile STB şi ale Primăriei Capitalei”, au fost montate instalaţii de climatizare.

Stații de alimentare cu CNG în 3 autobaze

Potrivit STB, vehiculele vor suferi transformări esenţiale, inclusiv prin reamenajarea interioarelor şi dotarea lor cu aer condiţionat şi cu echipamente moderne de comunicaţii.

Proiectul prevede, de asemenea, construirea a trei staţii de alimentare, în trei autobaze care vor fi modernizate, staţii necesare pentru încărcarea rapidă cu combustibil a autobuzelor.

Transformarea în troleibuze a celor 100 de autobuze Mercedes Citaro Euro 3 va avea loc concomitent cu extinderea reţelei de contact aferente în unele zone deficitare: Gara de Nord, B-dul Ion Ionescu-Siseşti, Berceni etc.

„Acest proiect pilot, estimat la peste 150 milioane de euro, este coordonat de Primăria Capitalei şi dezvoltat cu sprijinul Ministerului Mediului. Astfel, întreaga flotă STB va ajunge la standarde europene şi se va alinia Directivei Parlamentului European privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic”, precizează reprezentanții STB.

Economie de carburant

Prin aceste proiecte, STB urmăreşte reducerea gazelor cu efect de seră, o economie substanţială la cheltuielile cu carburant, dar şi prelungirea cu cel puţin şapte ani a duratei de viaţă a autobuzelor vechi, ale căror caroserii sunt în condiţie foarte bună. În acelaşi timp, scad costurile de întreţinere, prin reconstrucţia totală a motoarelor, nemaifiind necesare cheltuieli pentru repararea acestora pentru perioade de 3-5 ani. Totodată, scade şi poluarea fonică produsă de motor cu până la 10 decibeli.

Acest demers se adaugă proiectelor realizate de Primăria Capitalei pentru reînnoirea parcului STB, respectiv: achiziţionarea a 130 de autobuze hibrid (care vor intra treptat pe traseele liniilor 105 şi 131, începând cu luna iulie), 100 de troleibuze, alte 100 de autobuze electrice şi 100 de tramvaie.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

AnimaWings, zboruri dedicate evenimentului „Sports Special”

AnimaWings devine Official Airline Partner al „Sports Festival”, care...

Taximetriștii de la Gara de Nord, amendați cu 22.000 de lei

Taximetriștii găsiți în neregulă la Gara de Nord București...

Colliers: Piața de birouri din București, în T1

Tranzacțiile de închiriere pentru spații moderne de birouri din...

220 de stații de reîncărcare mașini electrice, în parcări din București

Primăria Capitalei va amplasa 220 de stații de reîncărcare...

CGMB: 190 de milioane de lei pentru semaforizarea inteligentă

Consiliul General al Capitalei (CGMB) a aprobat, în ședința...

Ikarus revine, inclusiv electric

Producătorul maghiar de autobuze Ikarus a obținut o comandă...

Sute de concedieri la STB; CGMB a aprobat plăți compensatorii

Aproximativ 700-800 de angajați de la Societatea de Transport...

Parcarea supraterană de pe Șos. Pantelimon devine funcțională

Parcarea supraterană de pe Șoseaua Pantelimon va deveni funcțională,...