ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Bilete şi abonamente mai scumpe la transportul public din Iași

Data:

Biletele şi abonamentele la transportul public din Iași vor fi mai scumpe, de la 1 iunie, potrivit unei hotărâri adoptate, în 30 mai, de Consiliul local al municipiului Iaşi.

Astfel, preţul unui bilet pentru călătoria cu tramvaiul şi/sau autobuzele Companiei de Transport Public a fost majorat cu 20%, iar abonamentul, cu 39%. Un bilet pentru transportul urban va costa 3 lei, cu valabilitate de 120 minute, ca şi până acum, interval de timp în care călătorii au posibilitatea de a schimba mai multe mijloace de transport. Un bilet pentru zona metropolitană va fi 4 lei.

Abonamentul pentru o zi va fi 12 lei, cel de 7 zile va costa 30 lei, iar pentru 30 zile, la transportul urban, va costa 110 lei, în timp ce pentru transportul metropolitan va fi de 150 de lei. Un abonament pentru 6 luni va costa din luna iunie 550 lei, iar pentru un an – 1.100 lei. Abonamentul dedicat turiştilor va avea o valoare de 40 lei pentru 3 zile.

Primarul Mihai Chirica a argumentat scumpirea prin creşterea cheltuielilor cu energia electrică şi a carburanţilor: „Aceste majorări nu acoperă nici jumătate din costuri. Diferenţa o vom acoperi din bugetul local, prin compensaţii lunare pe care le plătim Companiei de Transport. Creşterea este motivată de creşterea exponenţială a costurilor de operare pentru transportul public. Mă refer la creşterea preţului la energie şi combustibil, dar şi datorită necesităţii majorării unor salarii a personalului de la CTP. Nu reuşim să acoperim în totalitate solicitările lor, dar le facem gradual. În continuare, rămâne gratuit transportul pentru elevi şi studenţi, pentru alte categorii sociale. Profesorii şi alte cadre care lucrează în învăţământul preuniversitar vor plăti în continuare jumătate din preţul unei călătorii sau abonament”.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Parteneriat Model Solution-ArtCenter College of Design

Model Solution Co., Ltd. a încheiat un acord cu...

GXO – consiliu consultativ în domeniul apărării

GXO Logistics, cel mai mare furnizor de logistică contractuală...

Cum relansăm economia?

Cum relansăm economia și o pregătim pentru viitor?  Dezvoltarea este o...

SafeFleet monitorizează peste 100.000 de vehicule

SafeFleet a depășit pragul de 100.000 de vehicule monitorizate,...

GXO – parteneriat nou, cu BMW Group

GXO Logistics a fost selectat de BMW Group pentru...

Milioane de roboți umanoizi, în companii

Aproximativ un milion de roboți umanoizi vor fi operaționali...

China: Vânzările de camioane electrice le-au depășit pe cele cu combustie

Decembrie 2025 marchează o bornă simbolică pentru piața de...

Tahograf G2V2 și pentru camioanele din Ucraina, de la 30 iunie

De la 30 iunie 2026, camioanele din Ucraina implicate...