Bridgestone lansează noua anvelopă Firestone Vanhawk 2

bridgestone-anvelope Firestone Vanhawk 2Bridgestone lansează noua anvelopă Firestone Vanhawk 2, care își îndeplinește sarcinile chiar şi pe cele mai dificile drumuri.

Un proprietar sau şofer de autoutilitară trebuie să fie pregătit pentru sarcini diferite: drumuri frecvente şi scurte, drumuri lungi, livrări cu multe opriri şi manevre constante zi după zi.

Pentru acest mod de utilizare este nevoie de o anvelopă care să confere o economie de combustibil şi aderenţă pe suprafeţe umede, dar şi durabilitate pentru a rezista la utilizarea zilnică intensă.

Astfel, Firestone a dezvoltat noua generaţie de anvelope Vanhawk 2: pentru a ajuta şoferii să termine treaba la timp şi să se încadreze în buget.

Durabilitate şi versatilitate

Bridgestone a păstrat pentru anvelopele Firestone Vanhawk 2 durabilitatea şi rezistenţa la uzură a primelor anvelope Vanhawk (două dintre motivele pentru care cei ce deţin van-uri aleg în continuare Firestone), şi a îmbunătăţit semnificativ manevrabilitatea pe carosabil ud şi economia de combustibil.

Rezultatul este o anvelopă versatilă şi robustă pentru van-uri, care conferă încredere pe orice tip de drum.

Principalele caracteristici ale noilor anvelope Vanhawk 2:

… Design-ul profilului a fost actualizat, astfel încât să atingă gradul european de perfomanţă B pentru aderenţă pe suprafeţe umede (A e cel mai înalt grad, iar G cel mai mic). Majoritatea celorlalte anvelope pentru vehicule utilitare uşoare nu se apropie de acest nivel de performanţă în controlarea vehiculului pe vreme umedă.

Banda de rulare şi compusul au fost reglate pentru a reduce rezistenţă la rulare  (gradul european C pentru întreaga gamă), ajutând astfel la reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor de carbon.

… Bridgestone a păstrat construcţia robustă şi durata mare de viaţă în caz de uzură a anvelopelor Vanhawk. Astfel, anvelopele Vanhawk 2 vor rezista testului utilizării comerciale intense şi îşi vor păstra performanţa ridicată zi după zi.

Cei ce deţin van-uri ştiu că atunci când ai un lucru de făcut, trebuie să îl faci bine. Cu noile anvelope robuste şi versatile Firestone Vanhawk 2, lucrul e pe jumătate făcut.

Anvelopele Firestone Vanhawk 2 sunt disponibile acum la dealerii de anvelope de renume din toată Europa în 20 de dimensiuni. În a doua jumătate a anului vor mai fi disponibile încă două dimensiuni suplimentare.

Despre Firestone

Firestone oferă o gamă completă de anvelope, dezvoltate şi fabricate folosind cele mai noi tehnologii, fiind create special pentru pe cei care iubesc libertatea de a conduce. Cu o istorie de peste 100 de ani, Firestone a fost achiziţionat în anul 1988 de către Bridgestone Corporation, cel mai mare producător de anvelope şi produse din cauciuc din lume.

Bridgestone EMEA are sediul central în Belgia şi este o filială deţinută de Bridgestone Corporation, cu sediul în Tokyo. Având peste 18.200 de angajaţi, Bridgestone EMEA operează în peste 60 de ţări şi deţine 14 fabrici, un centru de Cercetare & Dezvoltare şi un centru de testare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.