Cadariu: „Toţi operatorii economici să dea vouchere de vacanţă”

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu îi îndeamnă pe toţi operatorii economici să acorde vouchere de vacanţă salariaților, amintindu-le că pentru acestea nu mai plătesc contribuţii sociale şi pot fi deductibile din impozitul pe profit.

„Încurajez toţi operatorii economici să apeleze la voucherele de vacanţă. Au posibilitatea în limita a şase salarii minime pe economie”, a spus ministrul, în 22 martie, într-o conferinţă de profil.

„Pentru aceste sume, operatorii economici nu mai plătesc contribuţii sociale şi pot fi deductibile din impozitul pe profit. Astfel, pot fi fidelizaţi salariaţii şi se poate da un imbold turismului, a adăugat Cadariu.

„Vom ridica această problemă în prima şedinţă de Guvern”, a precizat Cadariu.

În ceea ce privește instituțiile publice, el a precizat că pot începe emiterea tichetelor de vacanță bugetarilor: „Din punctul nostru de vedere, al ministerului, noi ne-am făcut treaba”.

De la 1 februarie 2022, toate tichetele (inclusiv cele de masă) se emit doar în format electronic.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.