Câștigătorii Fleetboard Drivers’ League – ediția 2018

Competiția Fleetboard Drivers’ League evaluează, pe baza notei acordate de sistemul Fleetboard, stilul de conducere cel mai eficient, din punct de vedere al consumului și al uzurii, pentru șoferi și flote. anul acesta au participat 692 flote şi 23.569 şoferi din 19 ţări. Cristian Vlăsceanu, șofer al companiei Dolo Trans Olimp, s-a clasat pe primul loc, cu nota 10,17, în timp ce echipa Agexim Spedition a obținut locul întâi la categoria flote. Chinei i-au revenit premiile internaționale pentru cel mai bun șofer și cea mai bună flotă.

Iată precizările, în comunicatul remis redacției;

Între 1 mai și 31 iulie 2018, a avut loc cea de-a 14-a ediție a Fleetboard Drivers’League, competiția în cadrul căreia șoferii de camioane din diferite țări concurează unul împotriva celuilalt, în activităţile lor zilnice, pentru titlul de cel mai bun şofer. Tot în cadrul competiţiei, se desemnează şi cea mai bună echipă, formată din primii 3 şoferi ai unei flote.

În total, 23.569 şoferi şi 692 flote din 19 ţări (China, Danemarca, Germania, Elveţia, Finlanda, Franţa, Marea Britanie, Ungaria, Italia, Letonia, Olanda, Norvegia, Portugalia, România, Rusia, Suedia, Slovacia, Slovenia şi Africa de Sud) s-au întrecut în competiţia cu motto-ul Conduceți. Concurați. Câștigați.”.

Cristian Vlăsceanu, şofer al companiei Dolo Trans Olimp, a obținut cel mai bun punctaj individual dintre șoferii români participanţi, cu o notă generală de 10,17 puncte. Podiumul național a fost completat de Ioan Samir Pană, cu 10,07 puncte, urmat de Iulian Danalache tot cu 10,07 puncte, toți trei făcând parte din echipa Dolo Trans Olimp.

Cei trei câștigători vor primi vouchere pentru accesorii Mercedes-Benz.

La categoria flote, locul întâi i-a revenit echipei Agexim Spedition, care a obținut nota 9,77. Pe locul doi s-a clasat echipa Dolo Trans Olimp cu nota 9,72, iar pe locul trei s-a clasat echipa International Alexander, cu 9,69. Cele trei echipe vor primi vouchere pentru servicii post-vânzare în cadrul reţelei de parteneri autorizaţi de service pentru camioane Mercedes-Benz.

La nivel internațional, cel mai bun șofer a fost desemnat chinezul Wang Bin, cu nota 10. Cea mai bună flotă la nivel global provine tot din China. Echipa Dongguan Tianyou Logistics Services Co. Ltd și-a menținut primul loc, câștigat la ediția de anul trecut, cu nota 9,98.

Despre Fleetboard Drivers’ League

Anual, şoferi de camion din diferite ţări participă la Drivers`League şi concurează unul împotriva celuilalt, chiar în timpul activităţilor lor zilnice, pentru titlurile de cel mai bun şofer şi cea mai bună echipă. Lunar, la nivel naţional, aceştia au ocazia de a-şi asigura unul dintre titlurile pentru cel mai bun şofer şi cea mai bună echipă, urmând ca la finalul celor 3 luni de competiţie, rezultatele să fie adunate şi să fie desemnaţi cei mai buni participanţi.

Pentru ca înscrierea în competiţie să fie eligibilă, şoferii trebuie să acopere o distanţă de cel puţin 3.200 de kilometri lunar şi să utilizeze Fleetboard. Câştigătorii sunt desemnaţi în urma monitorizării prin serviciul Fleetboard Analiza Performanței. Acesta ia în considerare diverși factori, precum stilul preventiv de conducere, variaţia vitezei, dar şi comportamentul de accelerare și frânare.

Începând cu ediția din 2017, au fost introduse punctele-bonus acordate pentru duelurile între șoferi – aceștia obțin câte 0,1 puncte pentru fiecare duel câștigat, punctaj ce se adăugă la nota generală Drivers’ League. Nota finală este așadar compusă din nota totală obținută pentru stilul de conducere din Fleetboard Analiza Performanței și punctele-bonus obținute din întrecerile individuale.

În caz de egalitate, al doilea criteriu aplicat pentru desemnarea câștigătorilor este scorul obținut pentru gradul de dificultate al traseului parcurs de șofer, scor ce este, de asemenea, determinat prin intermediul Fleetboard Analiza Performanței. Acesta se calculează în funcție de gradul de înclinare al traseului parcurs, numărul de opriri şi de încărcare. În cazul unei noi egalități între participanţi, se aplică un al treilea criteriu de departajare – distanţa totală parcursă pe toată durata competiţiei.

Toţi participanţii beneficiază de un profil pe pagina Drivers’ League, unde pot introduce datele personale şi pot observa atât evoluţia lor în clasament, precum şi a colegilor înscrişi în competiţie.

Cu toate acestea, Fleetboard Drivers’ League nu este doar despre câștigători: cu fiecare călătorie, șoferii își demonstrează calitățile și arată că stilul lor de conducere poate duce la economii de combustibil de până la 15%. Consumul redus de combustibil înseamnă mai puține emisii de CO2 și, automat, un impact redus asupra mediului.

Pentru mai multe informații despre Fleetboard Drivers’ League, vizitați  www.driversleague.com/ro/.

Despre Fleetboard

Daimler Fleetboard GmbH este unul dintre liderii de piaţă din Europa în sectorul telematicii autovehiculelor comerciale. Sistemele şi serviciile Fleetboard sunt concepute special pentru managerii de flotă, dispeceri şi pentru şoferii camioanelor și autobuzelor. De mulţi ani, Fleetboard este cunoscut ca un sistem de management al flotelor, ce asigură o eficienţă economică crescută şi transparenţă, dar şi o tehnologie uşor de operat, ce sprijină conducătorii auto în activitatea lor de zi cu zi. Cu sediul în Stuttgart, compania este o filială 100% Daimler, precum şi o unitate testată şi certificată de către DEKRA, în conformitate cu DIN EN ISO 9001:2008.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.