ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Cod Roșu de caniculă și disconfort termic, pe 24 și 25 iunie

Data:

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod Roșu și Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic pentru jumătatea de vest a țării, iar Cod Galben în restul teritoriului.

Pentru început, pe parcursul zilei de 23 iunie, între orele 12:00 – 22:00, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare va fi Cod Portocaliu de caniculă, timp în care se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade, iar în cursul nopţii valorile termice nu vor coborî, în general, sub 22 – 25 de grade. 

Tot în același interval, va fi în vigoare o avertizare Cod Galben de disconfort termic în Oltenia, Maramureş, vestul şi nord-vestul Transilvaniei, sud-vestul şi centrul Munteniei.

Totodată, a fost emis un Cod Galben de instabilitate atmosferică în zonele de munte, în Dobrogea, Moldova, local în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp.

În zilele de 24 şi 25 iunie, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş va fi Cod Roşu de caniculă, cu temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei.

Acestea vor fi cuprinse între 39 şi 41 de grade, iar în nord-vest între 35 şi 38 de grade. În cursul nopţii valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20 – 24 de grade.

În acelaşi interval va fi valabilă o avertizare Cod portocaliu de căldură în sud-vestul şi centrul ţării, unde se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade în Oltenia şi între 35 – 37 de grade în cea mai mare parte a Transilvaniei. Valorile nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 – 22 de grade.

De asemenea, joi şi vineri, pe fondul unui Cod Galben, valul de căldură va cuprinde toată ţara, iar disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În Muntenia, Dobrogea, Moldova şi estul Transilvaniei maximele termice se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

În zonele montane şi pe arii mai restrânse în restul ţării, mai ales după-amiaza şi seara, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

În București, în intervalul 23 iunie, ora 12:00 – 24 iunie, ora 9:00, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. După-amiaza şi seara, probabilitatea va fi ridicată pentru înnorări, averse posibil torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină.

Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă, de 20 de grade.

În perioada 24 iunie, ora 9:00 – 25 iunie, ora 21:00, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic va fi ridicat.

Probabilitatea de apariţie a perioadelor cu instabilitate atmosferică (averse posibil torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină) va fi mai ridicată joi (24 iunie). Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, iar cele minime nu vor scădea sub 20 de grade.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Marea Britanie se pregătește pentru camioane autonome

Un studiu de nouă luni privind camioanele fără șofer...

Așa mașină, așa șoferi

Proprietarii Tesla nu contenesc să-l creadă pe Elon Musk...

Fondatorul „Veterans Into Logistics” își continuă misiunea

Fondatorul „Veterans Into Logistics”, Darren Wright, își continuă misiunea...

Negroni Trading – în CTBox, la CTPark Bucharest West

Negroni Trading a închiriat o unitate CTBox în CTPark...

Studiu Poliția Română & Ursus Breweries, privind siguranța rutieră

Poliția Română și Ursus Breweries anunță rezultatele studiului „Atitudini sociale...

RO e-Factura poate accelera accesul la finanțare pentru companii

După digitalizarea plăților și dezvoltarea open banking-ului, sistemele de...

Hankook, a 85-a aniversare; pionier în Coreea, lider la nivel mondial

85 de ani de inovații, calitate și dezvoltare: producătorul...

Otokar – gata să livreze vehicule Cobra II fabricate în România

Otokar, principalul exportator de sisteme terestre din Turcia și...