Contract semnat pentru tronsonul cu tuneluri (Margina-Holdea) al Autostrăzii Lugoj-Deva

Contractul pentru proiectarea și construirea tronsonului cu tuneluri (Margina-Holdea) de pe Autostrada Lugoj-Deva a fost semnat, în 14 octombrie, de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, cu reprezentanții câștigătorului licitației – Asocierea de constructori din România și Bosnia, Spedition UMB-Tehnostrade-SA&PE Construct-Euro-Asfalt d.o.o.
 
Totodată, a fost semnat contractul de finanțare, de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
 
Precizările ministrului Sorin Grindeanu:
 
„Construirea tronsonului cu tuneluri (Margina-Holdea) de pe Autostrada Lugoj-Deva a intrat în linie dreaptă! Am semnat astăzi contractul de finanțare pentru construcția secțiunilor E și D ale Lotului 2 al acestei autostrăzi. Sunt 2,2 miliarde de lei (cu TVA) care vor fi folosite pentru proiectarea și execuția lucrărilor finanțate preponderent prin PNRR.
 
Tot astăzi am semnat contractul pentru proiectarea și execuția acesor secțiuni, care reprezintă, practic, ultimul tronson al autostrăzii Lugoj-Deva.
 
Cel mai important obiectiv al proiectului este reprezentat de cele două tuneluri dintre Margina și Holdea, solicitate prin acordul de mediu.
 
Constructorul român căruia i-a fost atribuit contractul a demonstrat până acum că respectă termenele contractuale și chiar poate finaliza lucrările mai devreme.
 
De aceea, mă aștept ca și acest contract în valoare de 1, 826 de miliarde de lei (fără TVA), finanțat preponderent prin PNRR, să fie predat CNAIR cel mai târziu la finalul anului 2026.
 
Durata contractului este de 45 de luni: 11 luni perioada de proiectare și 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor.
 
Cele două tuneluri care vor fi construite în cadrul secțiunii vor avea fiecare o lungime de aproximativ 2,13 km și vor fi formate din două galerii unidirecționale”.
 
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR: „Experiențele pozitive în relația profesională cu constructorul român cu care am semnat astăzi acest contract îmi dau încredere să afirm că proiectul se va finaliza în termenul stabilit, astfel încât în anul 2026 să putem circula și pe acest sector care lipseste acum din autostrada Lugoj-Deva (A1)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.