Contracte pentru încă 77,4 km din A7. Grindeanu: 305 km, în lucru

Contractele pentru încă 77,4 km din Autostrada Moldovei (A7), tronsonul Bacău-Pașcani, au fost semnate, în 15 februarie, iar ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că acum vor fi în lucru 305 km din totalul de 437 de km ai A7, de la Ploieşti (Dumbrava/A3) până la Siret, graniţa cu Ucraina.

Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a semnat cu directorul general al UMB, Cornel Bunghiuz, contractele pentru cele trei loturi ale sectorului de autostradă Bacău-Paşcani, după respingerea de către CNSC a contestațiilor depuse de contracandidații constructorului român – Asocierea Spedition UMB-SA&PE Construct-Tehnostrade. Valoarea totală a contractelor este de 4,68 miliarde de lei (fără TVA).

Sorin Grindeanu: „Odată cu semnarea acestor trei contracte, reuşim să ajungem la 305 kilometri din 320 din A7 contractaţi. Vorbim de FIDIC roşu, deci direct execuţie. (…) Munca nu trebuie să se oprească aici, pentru că la fel de importante sunt şi celelalte proiecte şi anume de a merge de la Paşcani în sus către Suceava şi Siret şi sunt cât se poate de optimist că anul acesta vom reuşi să scoatem la licitaţie pe FIDIC galben şi aceste tronsoane şi de asemenea A8. Este o muncă care vine din spate ca să reuşim astăzi să semnăm mai ales pe FIDIC roşu, deci direct execuţie. Finanţarea celor trei loturi ale autostrăzii Bacău-Paşcani este asigurată prin PNRR, la fel ca şi capetele Autostrăzii Unirii (A8). În acest moment ne aflăm în următoarea situaţie: un singur lot de pe A7 este necontractat, dar eu sper ca în perioada următoare să se clarifice şi acest ultim lot. Este în desfăşurare licitaţia pe capetele din A8, iar după ce se termină aceste licitaţii tot ceea ce avem prevăzut pe contractare pe CNAIR, şi e bornă la sfârşitul anului să avem contracte pe 100%, e borna îndeplinită şi va fi îndeplinită mult mai repede”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.