Controale la transporturile containerizate din Portul Constanța

În perioada 26-28 septembrie, polițiștii au controlat transporturile containerizate desfășurate prin porturile Constanța și Constanța Sud-Agigea.

Astfel, au fost verificate 399 de vehicule de transport marfă, 36 de camioane, scanate 36 de containere și 205 controlate fizic.

„Aceste activități au fost efectuate în urma derulării operațiunilor de import sau tranzit, atât prin realizarea unor controale fizice la rampele de control, cât și verificarea prin scanare a unor containere prin intermediul sistemului mobil autonom de scanare a vehiculelor și containerelor, aflat în dotarea Serviciului de Poliție Transporturi Maritime”, informează IGPR.

Totodată, au fost legitimate 442 de persoane și efectuate 52 de testări cu aparatul alcooltest. „Pentru prevenirea încălcării normelor rutiere și pentru adoptarea unei conduite preventive a conducătorilor auto, polițiștii au acționat în filtre instituite în porțile de intrare/ieșire în/din porturile Constanța și Constanța Sud-Agigea, unde a fost verificată existența documentelor legale necesare conducătorilor autocamioanelor și au fost efectuate testări pe linia consumului de alcool”, a precizat Poliția Română.

Au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 23.445 de lei, au fost reținute 5 permise de conducere, 7 certificate de înmatriculare și ridicate 3 seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Acțiunea a fost derulată de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), prin Serviciul de Poliție Transporturi Maritime, cu sprijinul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța și sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.