COTAR participă la protestul taximetriștilor și cere drepturi egale cu firmele de transport alternativ

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) va participa la protestul organizat în 13 martie, între orele 09:00-18:00, în Piața Constituției din Capitală. Vor fi la protest peste 4.000 de taxiuri, pentru a cere drepturi egale cu ale firmelor de transport alternativ. 

Precizările trasnsmise ZIUA CARGO de reprezentanții COTAR:

«Am propus o serie de modificări la OUG nr. 49 din 25 iunie 2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, iar în urma dezbaterilor, Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică proiectul de lege care ar urma să aducă oarecum aproape de egalitate drepturile și obligațiile firmelor de taxi cu cele ale firmelor de transport alternativ.

Am propus, împreună cu asociațiile transportatorilor care au participat la întâlnirea cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, o serie de modificări legislative pentru a se face corect plata taxelor și impozitelor în cazul firmelor și persoanelor care fac transport alternative. Considerăm că asociația formată de platformele digitale Uber și Bolt, denumită Coaliția pentru Economia Digitală, nu are niciun drept să intervină în problema reglementării în privința transportului alternativ, pentru că nu reprezintă transportatorii de persoane, ci un alt domeniu de activitate.

Probabil au înțeles și ei că nu au cum să se declare transportatori, drept pentru care au apelat la USR, pentru a le susține cauza, transformând războiul lor cu taximetriștii în luptă electorală. Ni se par de-a dreptul hilare declarațiile președintelui așa-zisei coaliții formate din firmele Uber și Bolt, care se erijează în salvatoarele economiei digitale din România. Acesta a declarant, într-un comunicat de presă, nici mai mult, nici mai puțin decât că va dispărea transportul alternativ din România, dacă li se vor impune aceleași taxe și impozite și aceleași condiții care trebuie să le îndeplinească firmele de taxi.

Nu înțelegem cum vor aceste firme să modernizeze transporturile, dacă nu sunt în stare să respecte regulile impuse prin lege firmelor de taxi, dar vor să facă și ele tot taximetrie, ascunzându-se în spatele unor platforme digitale. Platformele nu fac transport de persoane! Sunt mașini și șoferi, sunt firme care trebuie să funcționeze legal în România. Transportul nu se face pe aplicație, și pe drumurile publice!

Desi au avut până acum lege specială și foarte multe privilegii, în detrimentul taximetriștilor și al statului român, tot acești indivizi (reprezentați acum politic) au tupeul să ne spună nouă că suntem „mafia din transporturi”. Adică ei plătesc mai puțin, ei au mai puține reguli, făcând aceeași activitate de transport, ei au obținut lege paralelă, prin lobby, dar nimeni nu a fost arestat pentru trafic de influență și tot ei spun că taximetriștii care plătesc mult mai mulți bani statului român sunt „băieții deștepți” protejați acum de ministrul Sorin Grindeanu.

Deci, exact când un ministru vine să modifice cadrul legal pentru a ne oferi condiții cât de cât egale cu ale lor, ei se simt nedreptățiți. (…) Cum și-a permis un fost secretar de stat, Horațiu Cosma, să declare oficial că „Practic, a câștigat mafia din taximetrie, care, cu mâna Guvernului Ciolacu, își rezolvă problemele fără să lase din mână controlul din taximetrie”? (…) El vorbește despre „simplificarea birocrației”, de „modernizarea și digitalizarea taximetriei”, dar vrea, de fapt, facilități fiscale și condiții mult mai avantajoase doar pentru firmele care desfășoară activitatea de transport alternative, în detrimentul taximetriștilor, care fac același lucru, dar pe o lege mult mai dură!

Vedem că deja a uitat toată lumea cum Uber a recunoscut, acum doi ani, că a făcut lobby agresiv, mergând până la a le cere reprezentanților să ajungă la anarhie și lupte de stradă, pentru a intra cu forța pe piețele din fiecare țară. Ei se declară acum victime! (…)

Firmele de așa-zis transport alternativ au omis să plătească 100 de milioane de euro, anual – atât e frauda fiscală a acestor firme, conform reprezentanților Ministerului Finanțelor. Și vorbesc despre modernizare și despre confortul consumatorului? Acest fost secretar de stat vorbește despre „ultrabirocrația din taximetrie”, ca și cum taximetriștii ar fi cerut să aibă mai multe restrucții și reguli sau să plătească mai multe taxe și impozite.

„De ce nu a modificat el legea taximetriei, pentru a le acorda taximetriștilor aceleași privilegii pe care le au firmele de transport alternativ? Sau poate a uitat că a ocupat o funcție de secretar de stat în Ministerul Transporturilor (…) și își asumă public susținerea unor afaceri care au obținut lege specială în urma traficului de influență recunoscut, pentru că lobby, în România, se traduce prin trafic de influență!”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Noi am arătat că toți cei care fac transport alternativ trebuie să aibă niște reguli clare. Asociația și companiile Uber și Bolt reprezintă platformele digitale, nu transportatori. Ei intermediază o așa-zisă comandă de la un potential client către un transportator. Digitalizarea este una, iar transporturile sunt altceva. Statul român le-a dat voie să funcționeze ca platformă digitală, nicidecum să facă regulile în transportul de persoane.

Ei susțin că transportul alternativ nu este taximetrie, pentru că mașinile nu merg pe prima bandă, dar dacă li s-ar da voie să facă și asta, bucureștenii și-ar da seama cât de mulți sunt, pentru că ar bloca traficul. Sunt 25.000 de mașini de așa-zis transport alternative acum doar în București, dar mai sunt doar 7.000 de taxiuri în capitală. Ei au voie să obțină oricât de multe copii conforme pentru transport alternativ, în timp ce numărul de taxiuri e calculat la mia de locuitori, iar acum tot ei sunt cei care se consideră victime!

Aceste platforme trebuie să-și plătească taxele și impozitele în România, dar trebuie să înțeleagă toată lumea că ei nu reprezintă transportatorii și nici n-au de ce să propună ei reguli în domeniul transporturilor. COTAR a propus definirea clară a activităților de taximetrie și transport alternativ, pentru a se elimina discriminările și concurența neloială. Multe dintre propuneri au intrat în proiectul de modificare legislativă, care mai are foarte puțin până devine lege, dar tocmai pentru că nu mai au nicio cale de atac, reprezentanții companiilor care au această activitate au apelat acum la războiul politic și la atacuri mizerabile.

Fostul secretar de stat de la USR și-a permis să afirme că „Sorin Grindeanu favorizează taximetriștii și încurcă piața!”. Taximetriștii își vor permite să încurce Piața Constituției, în 13 martie, de la 09:00 la 18:00. Cerem drepturi egale privind fiscalizarea si limitarea cu ale băieților deștepți din mafia internațională care își permite să facă trafic de influență în orice țară, fără a exista vreo pedeapsă penală pentru ei!».

Coaliţia pentru Economia Digitală: „Transportul alternativ este în pragul închiderii”

Coaliţia pentru Economia Digitală, care reprezintă principalii operatori de transport alternativ din România, UBER şi Bolt, consideră că adoptarea propunerilor din actul normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va închide transportul alternativ în Romania, lăsând fără venituri peste 50.000 de şoferi şi obligând cei peste 3 milioane de români care folosesc serviciul să meargă doar cu taxiurile.

Potrivit unui comunicat al organizaţiei, documentul care modifică OUG 49/2019 ignoră avantajele tehnologice, transparenţa şi mediul concurenţial adus de transportul alternativ şi propune transformarea acestui sector într-o simplă copie a unui serviciu de taxi.

Prin prevederile propuse, şoferii care fac transport alternativ trebuie să se constituie în operatori de transport, iar contractele de comodat şi închiriere folosite de peste 90% din şoferii de transport alternativ sunt eliminate, ceea ce ar contrazice însuşi modelul de economie colaborativă pe baza căruia funcţionează transportul alternativ.

„Nu este nicio îndoială că adoptarea acestor prevederi ar duce la dispariţia platformelor de transport alternativ din România. Ne este greu să credem că Guvernul ar putea să accepte aceste solicitări, care nu se referă la crearea unui mediu concurenţial, ci la închiderea unui întreg sector în beneficiul altuia”, a declarat Cătălin Codreanu, preşedintele Coaliţiei pentru Economia Digitală, citat în comunicat.

Coaliţia pentru Economia Digitală arată că, deşi sunt reglementate diferit, atât transportul alternativ, cât şi serviciile de taximetrie sunt la fel de strict controlate. Potrivit organizaţiei, atât industria de transport alternativ, cât şi industria de taxi au reglementări în oglindă în ceea ce priveşte pregătirea şi calificarea şoferilor, la fel şi exigenţele cu privire la operatorii de transport. Este necesar ca cele două servicii să concureze liber pe piaţă, acest lucru însemnând liberalizarea serviciilor de taximetrie, iar o eventuală gestionare a numărului de licenţe de taxi să poate fi făcută de autoritatea locală în situaţii particulare, menţionează reprezentanţii companiilor de transport alternativ.

„Am susţinut întotdeauna liberalizarea serviciilor de taximetrie pentru a crea un mediu concurenţial cât mai corect, dar aceste idei au fost mereu respinse de grupurile de interese care controlează industria de taxi”, a adăugat Codreanu.

În aceste condiţii, Coaliţia subliniază că serviciile de transport alternativ sunt singurele care oferă transparenţă totală având în vedere că pasagerul cunoaşte ruta de la bun început, ştie cu ce şofer merge, cu ce maşină şi numărul de înmatriculare al acesteia şi ştie preţul. Este singurul tip de transport în care autorităţile, inclusiv Poliţia, au acces total la cursele efectuate, detaliile acestora şi tranzacţiile financiare. Transportul alternativ este singurul transport urban în care nu poţi să călătoreşti fără a folosi aplicaţia şi nici să te înţelegi cu şoferul la preţ, se mai precizează în comunicat.

„Avem de ales între modernitate şi transparenţă şi întoarcerea la sisteme monopoliste care nu sunt construite în interesul consumatorului, ci al intereselor de grup. Credem că în primul rând alegerea trebuie să fie a românilor, iar cei peste 3 milioane de români care au ales transportul alternativ sunt o dovadă a viabilităţii acestui sistem”, a concluzionat Codreanu.

Coaliţia pentru Economia Digitală reprezintă principalele platforme digitale de transport alternativ Bolt şi Uber, principalele platforme digitale de livrare de alimente şi alte bunuri Bringo, Glovo şi Tazz şi operatorul de închiriere de trotinete Lime.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.