ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

DAN AIR, o nouă cursă Tel Aviv-București pentru românii din Israel

Data:

Compania 100% românească DAN AIR efectuează, în 16 octombrie, încă o cursă pentru a aduce acasă români care fug din calea războiului din Israel.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

DAN AIR este, astfel, singura companie din România care mai operează zboruri în Tel Aviv, după ce compania TAROM a suspendat cursele către această destinație.

Avionul va decola spre Tel Aviv, de la Brașov, în jurul orei 17:15 și va ateriza în țară, la București, pe Aeroportul Otopeni, în jurul orei 00:15. 168 de pasageri așteaptă să ajungă în siguranță acasă, alături de familii, după ce conflictul militar s-a amplificat în ultimele zile.

„După zborul de sâmbătă, autoritățile din Israel ne-au notificat că au restricționat accesul pentru avioanele civile din motive de siguranță, având în vedere că atacurile cu rachete s-au intensificat. Imediat după ce s-a ridicat această restricție, am continuat să operăm zboruri, având în vedere că încă sunt români prinși în Israel, iar cererea de repatriere a devenit din ce în ce mai mare. Avioanele pleacă goale către Israel și revin în țară pline. Vreau să le mulțumesc încă o dată echipajelor pentru curajul și implicarea de care au dat dovadă.” a spus Matt Ian David, CEO compania aeriană DAN AIR.

DAN AIR a primit numeroase solicitări de repatriere și pentru străini. Astfel urmează să opereze alte 15 zboruri din Tel Aviv către Larnaca (Cipru), cel mai apropiat aeroport din Europa de Israel, pentru cetățenii străini care vor să părăsească zona de conflict.

 
Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Parcarea „Sosiri” a Aeroportului „Henri Coandă” se închide 6 luni

Începând din 19 august, parcarea supraetajată din faţa Terminalului...

Fraudă de 26 milioane de lei, în comerțul cu mașini second-hand

Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF-DGAF au destructurat un mecanism...

Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență a STB

Tribunalul București (TB) a respins, pe 18 august, cererea...

AnimaWings: Creștere la pasageri pe rutele diasporei, în vara 2026

Traficul de pasageri din diaspora pe rutele europene ale...

Colliers: Producția schimbă dinamica pieței industriale și logistice

Producția câștigă teren pe piața industrială și logistică din...

Archer achiziționează trei filiale Boeing

Archer Aviation își extinde activitatea pentru a include tehnologii...

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...

Atenție, șoferi! Lucrări de amenajare a unui sens giratoriu la Tecuci

Începând din 17 august, lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri...