ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Danemarca – lege anti dumping salarial

Data:

Danemarca adoptă o lege împotriva dumpingului în domeniul salariilor, care va intra în vigoare de la data de 1 ianuarie 2021. Toate companiile care transportă mărfuri pe teritoriul acestei țări vor trebui să respecte salariul minim danez.

Transportatorii care activează în Danemarca se vor confrunta, de la 1 ianuarie 2021, cu o înăsprire a legislației, care vizează dumpingul salarial și cabotajul. Astfel companiile de transport străine vor fi vizate, în special, de aceste prevederi, fiind obligate să le ofere șoferilor salariul orar în vigoare în această țară, în cazul cabotajului și al transporturilor combinate care traversează Danemarca.

Noua valoare a salariului minim va fi dată publicității de către guvernul danez, în următoarea perioadă.

Transportatorii străini vor trebui, de asemenea, să se înscrie într-un registru al autorităților comerciale daneze (Erhervervsstyrelsen), care le va permite acestora să controleze mai bine respectarea noii legi. De asemenea, vor fi obligați să comunice anumite informații privind compania, vehiculul și șoferul. Până în toamnă for fi stabilite exact și penalizările.

În cazul nerespectării interdicției cabotajului, transportatorii străini riscă amenzi pornind de la 1.350 de euro. În cazul cabotajului cu un șofer care nu primește salariul minim danez, amenda va trece de 4.700 de euro.

Legea vizează lupta împotriva companiilor care își înregistrează sediul în estul Europei și care plătesc șoferii ca în est. Un prim bilanț al acestei legi va fi realizat la doi ani de la intrarea ei în vigoare.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailesc@ziuacargo.ro

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

CNAIR începe, prin CESTRIN, recensământul traficului rutier

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va...

Piața auto electrică din România a crescut cu 93%, în martie

Piața auto electrică din România a crescut cu 93%,...

Oana Gheorghiu: CFR Marfă își va declara falimentul până pe 31 mai

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, într-o conferință de presă...

Platformă unică pentru gestionarea lucrătorilor străini, în România

Guvernul va gestiona printr-o platformă unică, în mod „transparent,...

Conferința anuală ARILOG – logistică & supply chain: The Innovation Paradox

ARILOG – Asociația Română de Logistică organizează ediția 22...

Piața muncii, în T1

Pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online...

CASCO – despăgubiri de 7 milioane de lei, plătite zilnic în 2025

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor facultative CASCO...