ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

DiscoverEU, permis gratuit pentru aproape 2.000 de tineri români

Data:

Aproape 2.000 de tineri români în vârstă de 18 ani vor primi câte un permis de călătorie gratuit pentru a explora diversitatea Europei, pentru a afla lucruri noi despre istoria şi patrimoniul cultural al acesteia şi a cunoaşte oameni de pe întreg cuprinsul continentului, ca parte a iniţiativei „DiscoverEU”.

sursă foto: Facebook Comisia Europeană

Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti informează că sunt selectate persoanele ale căror cereri de înscrieri în acest program finanţat în cadrul programului Erasmus+, au fost aprobate. Tinerii vor călători în principal cu trenul, în perioada martie 2024 – mai 2025.

Până în prezent, peste 11.600 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie.

„DiscoverEU este o ocazie unică de a realiza o călătorie de neuitat în întreaga Europă, unde fiecare escală creează noi legături între oameni şi scoate în evidenţă numeroasele faţete ale frumuseţii Europei”, spune Iliana Ivanova, comisarul pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educaţie şi Tineret.

Această rundă de înscrieri DiscoverEU a fost deschisă tinerilor născuţi între 1 ianuarie 2005 şi 31 decembrie 2005, atât din statele membre ale UE, cât şi din ţările asociate Erasmus+. În cadrul acestei runde, s-au înscris în total 144.038 de tineri, dintre care 36.318 au fost selectaţi. DiscoverEU include şi o dimensiune de învăţare, cu întâlniri sau sesiuni de informare înaintea plecării, desfăşurate în întreaga Europă. Cei interesaţi se pot înscrie pe o pagină de Facebook dedicată.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

UNTRR organizează International Haulage Conference

UNTRR îi invită pe transportatorii români care operează pe...

VOLVO FL ELECTRIC 14 T. Conceput special pentru transportul urban

Popularul model electric de gamă medie – Volvo FL...

Etică și legalitate, în recrutare (II)

Continuăm analiza, demarată în numărul precedent al revistei, privind...

AFACERI PROTEJATE. Investigații private, în transport și logistică

Poate că vă veți gândi că este prea mult....

Noutăți ROADPOL, în 2026

Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere – ROADPOL a transmis,...

RENAULT TRUCKS E-TECH T 585 ȘI RENAULT TRUCKS E-TECH T 780

La sfârșitul anului trecut, Renault Trucks a dezvăluit, în...

TARIFE DE TRANSPORT. Creștere, la contracte

Indicele european al tarifelor pentru transport rutier, realizat de...

Paletul EUR devine din ce în ce mai popular, în România

MAV-REC Palet este responsabilă încă din anul 2009 de...