Două oferte pentru proiectarea a 9 pasaje pietonale subterane în Ilfov

CNAIR a primit două oferte, de la firmele Like Consulting şi TQM Management, pentru proiectarea a nouă pasaje pietonale subterane pe reţeaua rutieră din judeţul Ilfov.

Pasajele vor fi construite pe DN1 (km 28+730) la intersecţia cu DJ101B (km 12+100), în localitatea Tâncăbeşti, DN2 (km 15+800), în localitatea Afumaţi, DN2, la intersecţiile cu str. Fagului şi str. Revoluţiei, în localitatea Afumaţi, DN4 (km 7+805), în localitatea Popeşti Leordeni, DN4 (km 8+929), în localitatea Popeşti-Leordeni, DN5 (km 8+700), în localitatea Jilava, DN5 (km 9+800), în localitatea Jilava, DN5 (km 12+600), în localitatea Jilava, DN6, în zona Primăriei oraşului Bragadiru.

„Valoarea cumulată estimată a contractelor finanţate prin PNRR este de 2,78 milioane lei (fără TVA). Durata fiecărui contract este de 150 zile şi cuprinde: 90 zile de zile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate (Etapa I), 60 de zile pentru elaborarea Proiectelor pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire (Etapa II)”, a anunţat,în 10 octombrie, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.

Obiectivul principal al acestor investiţii este creşterea gradului de siguranţă rutieră şi scăderea numărului accidentelor rutiere produse de traversarea de către pietoni a drumurilor naţionale ( DN1, DN 2, DN4, DN5 şi DN6) care tranzitează judeţul Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.