Drumul Expres Arad-Oradea, la licitație

CNAIR al lansat, în 16 februarie, licitaţia pentru execuţia Drumului Expres Arad-Oradea, de 120,47 km și cu o valoare totală estimată de 8,5 miliarde de lei (fără TVA), a anunțat mMinistrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Proiectul a fost împărțit în 3 loturi: lotul 1, de 33,7 km, la care se adaugă drumul de legătură dintre DN79 şi Salonta (5,3 km); lotul 2, de 39,7 km, plus drumul de legatură până la graniţa cu Ungaria (10 km); lotul 3, de 47,07 km, la care se adaugă drumul de legatură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km).

Această investiție este finanţată prin Programul Transport 2021-2027, iar fiecare contract trebuie finalizat în maximum 24 de luni. Contractul prevede şi construirea a 12 noduri rutiere, patru Centre de Întreţinere şi Coordonare şi 86 de poduri şi pasaje.

Drumul Expres Arad-Oradea face parte din coridorul rutier care va asigura conexiunea între Marea Baltică-Marea Neagră şi Marea Egee, proiect al Uniunii Europene, stabilit prin Iniţiativa celor Trei Mări.

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a precizat că drumul expres este parte a ViaCarpatia, o şosea de mare viteză care urmează să asigure conexiunea între Lituania (Klaipeda) şi Grecia (Salonic), prin Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.