Elefant.ro livrează produse prin easybox și Poșta Română

Elefant.ro oferă clienților săi posibilitatea de a comanda produsele preferate cu livrare prin oficiile Poștei Române, în urma unui recent parteneriat semnat între cele două companii. Astfel, rețeaua de puncte de livrare disponibile pentru cei peste 2,5 milioane de clienți ai elefant.ro, se exinde cu 628 de oficii poștale, aflate pe tot teritoriul țării.

„Prin intermediul acestui parteneriat cu Poșta Română dorim să oferim tuturor clienților elefant.ro acces la opțiuni variate de livrare, indiferent unde se află. Am ascultat mereu vocea clienților și, în ultimul an, am investit o mare parte din eforturile noastre de dezvoltare către îmbunătățirea experienței acestora, de la primul click pe site până când intră în posesia produselor comandate”, explică Sergiu Chircă, CEO la elefant.ro.

„Contractul cu elefant.ro este extrem de important în strategia Poştei Române de a-şi extinde cota de piaţă pe segmentul comerţului online. Ne îndreptăm permanent către zona de clienţi netradiţională a Poştei Române, iar parteneriatul cu elefant.ro ne reconfirmă ca avem capacitatea de a ne adapta rapid la schimbările de pe piaţa serviciilor poștale”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române

Totodată, elefant.ro a semnat, recent, un parteneriat și cu easybox, pentru utilizarea în procesul de livrare a celor peste 800 de pachetomate deținute de partenerul său la nivel național. Prin cele două parteneriate, elefant.ro ajunge astfel la o rețea totală de peste 1500 de puncte de livrare, acoperind toate județele țării.

La nivel de logistică, elefant.ro deține un centru de fullfilment în apropierea Bucureștiului, a cărui suprafață a fost majorată cu 30% în cursul acestui an. În total, compania deține în prezent peste 8000 mp de spații logistice. Odată cu dezvoltarea centrului de fullfilment, a crescut și echipa alocată operațiunilor logistice depășind în acest moment o pondere de 30% la nivel de companie.

Despre Poșta Română

Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Despre elefant.ro

elefant.ro este unul dintre cei mai mari retaileri online din România, oferind celor peste 2.500.000 de clienți o gamă extinsă de produse cu livrare prin curier, în punctele de livrare proprii din București și din țară, precum și prin partenerii strategici la nivel național. Fondat în 2010, Elefant s-a extins și în afara țării deschizând o filiala la Chișinău, în Republica Moldova – magazinul online local elefant.md.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.