eMAG: Plata cu cardul a ajuns la 63%

Plata cu cardul a ajuns, în perioada iunie-august, la 63% din totalul comenzilor efectuate de către clienții eMAG anul acesta, în creștere cu 13% față de media anului trecut și similar Black Friday, când s-a înregistrat vârful plăților cu cardul online.

Irina Pencea

De asemenea, volumul de produse comandate din oferta eMAG și a sellerilor din Marketplace a crescut cu 18% în această perioadă, față de același interval de anul trecut.

Clienții au comandat cel mai des produse pentru copii, cafea, detergenți, accesorii pentru telefon, articole pentru casă și curățenie, dar și produse de îngrijire personală. Și pe timp de vară oamenii, optează pentru flexibilitatea oferită de livrarea la easybox, astfel că în perioada iunie – august, 55% din totalul comenzilor plasate pe eMAG au fost livrate prin această metodă. Mai mult, jumătate dintre comenzile plasate în această perioadă au fost realizate de clienți Genius, serviciul cu livrare gratuită și oferte speciale.

„Clienții s-au obișnuit să comande online produsele de care au nevoie zi de zi și să profite de metodele de plată și livrare care le ușurează experiența. Vedem această tendință atât în creșterea opțiunii de livrare la easybox, cât mai ales în creșterea semnificativă a plăților cu cardul, care au cunoscut o evoluție accelerată. Vara aceasta a marcat și o tendință clară de creștere a comenzilor pentru produse pe care oamenii le folosesc mai des, de la produse pentru copii, la articole pentru casă și produse de băcănie,” a declarat Irina Pencea, general manager eMAG România.

Gama extinsă și variată cuprinde peste 15 milioane de produse, din care o proporție semnificativă o reprezintă cele puse la dispoziție pe platformă de către sellerii care vând pe eMAG Marketplace.

Despre eMAG 

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și aplicația de mobil. Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile
desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.