Facilități UniCredit Bank pentru IMM-uri, în baza acordului cu FEI

UniCredit acordă întreprinderilor mici, mijlocii şi mid-caps din România credite în baza acordului semnat cu Fondul European pentru Investiții (FEI).

foto: Jean-Mihai Pâlșu

UniCredit Bank demarează acordarea de facilităţi în baza acordului semnat cu Fondul European de Investiții (FEI), prin Programul de Garantare pentru IMM-uri InnovFin, un program care are ca obiectiv facilitarea accesului la finanțare pentru întreprinderile inovatoare.

Creditele sunt acordate prin instrumentul InnovFin SME Guarantee Facility, cu suport financiar acordat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Orizont 2020 Instrumente Financiare şi de Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS) în cadrul Planului de investiții pentru Europa. FEIS are ca scop sprijinirea finanţării şi implementării investiţiilor în Uniunea Europeană şi asigurarea unui acces sporit la finanţare.

Programul InnovFin oferă IMM-urilor şi întreprinderilor mid-caps (societăţi cu până la 499 de angajaţi) o garanție de 50% pentru creditele cu valori între 25 mii de euro şi 7,5 milioane de euro pentru cheltuieli curente sau investiții, cu maturităţi de până la 10 ani. Companiile care vor accesa această facilitate vor achita un comision de garantare între 0,25% şi 0,40% p.a. raportat la valoarea creditului contractat şi vor beneficia de o reducere de dobândă care se va acorda în funcție de caracteristicile împrumutului. UniCredit, prin subsidiarele sale, oferă astfel o finanțare suplimentară de 160 de milioane de euro companiilor inovatoare din România, Bulgaria, Ungaria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Republica Cehă, Slovacia și Serbia.

“Acest acord este o veste excelentă pentru companiile mici şi mijlocii din România, pe care dorim să le ajutăm în demersul lor de creştere, de creare de noi locuri de muncă şi de inovare. Fără doar şi poate, acest acord poate reprezenta un element de susţinere important pentru acele companii care, în funcţie de mediul de afaceri sau de industria în care activează, nu dispun întotdeauna de garanţiile solicitate de bănci prin politicile de creditare. O componentă importantă a acestui program o constituie reducerea de preţ aplicată IMM-urilor, acestea beneficiind de dobândă redusă faţă de cea percepută pentru un credit contractat fără această garanţie”, a declarat Sorin Drăgulin, Director Produse şi Segmente Retail în cadrul UniCredit Bank.   

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte componentă a Grupului Băncii Europene de Investiţii. Misiunea sa centrală este de a sprijini întreprinderile micro, mici şi mijlocii din Europa prin facilitarea accesului la finanţare. FEI proiectează şi dezvoltă capital de risc şi de dezvoltare, garanţii şi instrumente de microfinanţare care se adresează acestui segment de piaţă. Prin rolul său, FEI întăreşte obiectivele UE de a sprijini inovarea, cercetarea şi dezvoltarea, antreprenoriatul, creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă.

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană puternică, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, oferind bazei de 25 milioane de clienţi o reţea unică vest-, central- şi est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.