ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Flanco livrează cu flota proprie în București și Ilfov

Data:

Flanco Retail a internalizat serviciul de livrare în municipiul București și în județul Ilfov, începând din luna aprilie.

Astfel, în fiecare zi, opt mașini din flota Flanco, fiecare cu câte doi livratori, asigură livrările pentru produsele comandate pe flanco.ro. 

„Chiar dacă traversăm o perioadă de contracție din punct de vedere economic, cu tendință de scădere a consumului, focusul nostru principal rămâne clientul”, spune Cătălin Cîrnaru, director de operațiuni Flanco Retail. “Astfel, am optat pentru asimilarea internă a serviciului de livrare, știind că rezultatul va fi creșterea considerabilă a calității serviciilor oferite clienților noștri. Din luna aprilie, am monitorizat evoluția gradului de satisfacție a clienților și am descoperit că acesta a crescut chiar și cu 25%, comparativ cu situațiile în care livrarea se face standard, prin servicii de curierat.”

Livrarea internalizată are numeroase avantaje pentru clienții care comandă produse de pe flanco.ro. Retailerul are un control mai bun al echipei de livrare dedicate, care poate răspunde personalizat solicitărilor și asigură un timp mai redus de livrare. De asemenea, fiind membri ai echipei Flanco, livratorii asigură o conduită adecvată, în avantajul clientului. Toate acestea cresc gradul de satisfacție a clienților și probabilitatea ca aceștia să recomande serviciile Flanco.  

În plus față de produsele electro-IT prezente în mod traditional în magazinele rețelei, din acest an, clienții pot achiziționa online, de pe flanco.ro, noi categorii de produse, atât din zona bunurilor de larg consum, cât și din cea a bunurilor de folosință îndelungată: anvelope, cosmetică și make-up, fitness și ciclism, bricolaj și obiecte sanitare, rechizite și birotică, articole de transport pentru copii și cărucioare, detergenți și produse de curățenie pentru interior și exterior, casă și decorațiuni. 

„Deși în ultima perioadă am observat o mai mare aplecare a clientului spre eficiență, argumentul principal al achiziției fiind prețul, în continuare, peste o treime dintre români declară că, pentru ei, contează serviciile – în primul rând cele logistice, de livrare, urmate de cele financiare – posibilitatea de a cumpăra în rate – de condițiile de retur și de garanţiile extinse”, completează Cătălin Cîrnaru. 

Pe lângă livrarea prin curier, clienții mai au la dispoziție alte două opțiuni de a intra în posesia produselor comandate online: prin livrare în unul din cele peste 4.600 de lockere din toată țara  sau cu ridicare gratuită din cea mai apropiată locație Flanco, dintr-o rețea de 160 de magazine.

Retailerul are în plan extinderea serviciului de livrare internalizată, pe parcusul anului, și în alte orașe mari din țară.

Despre Flanco

Flanco este cel mai dinamic retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 160 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 113 orașe ale României. De asemenea, magazinul online al retailerului, flanco.ro, se află în continuă dezvoltare și oferă tehnologie de ultimă generație, cele mai căutate branduri și soluții inovatoare de plată.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Marea Britanie se pregătește pentru camioane autonome

Un studiu de nouă luni privind camioanele fără șofer...

Așa mașină, așa șoferi

Proprietarii Tesla nu contenesc să-l creadă pe Elon Musk...

Fondatorul „Veterans Into Logistics” își continuă misiunea

Fondatorul „Veterans Into Logistics”, Darren Wright, își continuă misiunea...

Negroni Trading – în CTBox, la CTPark Bucharest West

Negroni Trading a închiriat o unitate CTBox în CTPark...

Studiu Poliția Română & Ursus Breweries, privind siguranța rutieră

Poliția Română și Ursus Breweries anunță rezultatele studiului „Atitudini sociale...

RO e-Factura poate accelera accesul la finanțare pentru companii

După digitalizarea plăților și dezvoltarea open banking-ului, sistemele de...

Hankook, a 85-a aniversare; pionier în Coreea, lider la nivel mondial

85 de ani de inovații, calitate și dezvoltare: producătorul...

Otokar – gata să livreze vehicule Cobra II fabricate în România

Otokar, principalul exportator de sisteme terestre din Turcia și...