FlixMobility își schimbă numele în Flix

FlixMobility își schimbă numele în Flix. Odată cu schimbarea formei legale din GmbH (societate cu răspundere limitatată) în SE, furnizorul de servicii de mobilitate introduce o nouă umbrelă de brand pentru compania mamă sub care operează FlixBus și FlixTrain.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Un nou nume, aceeași viziune

Motivația fondatorilor Flix a fost mereu susținută de acceași viziune, aceea de a oferi opțiuni de călătorie accesibile pentru toată lumea. Călătoriile verzi cu autocarul și cu trenul se vor afla de acum sub noua umbrelă de brand Flix.

„ADN-ul nostru este verde! Acest aspect nu se aplică doar produselor noastre, se aplică întregii companii. Rezervările pe site sau în aplicație sunt la fel de simple ca noul nostru numele. Ne dorim să arătăm cum arată viitorul mobilității inteligente și sustenabile. În Germania și în întreaga lume”, a declarat André Schwämmlein, CEO-ul Flix.

FlixBus a reluat rutele spre Ucraina

Începând cu 14 aprilie, FlixBus a reluat rutele spre Kiev, precum și spre Zhytomyr, Rivne, Vinnytsia, Uman, Khmelnytsky, Ternopil, fiind una dintre primele companii globale de mobilitate care și-au reluat operațiunile în regiune. Din ziua în care compania a fost nevoită să întrerupă majoritatea liniilor din motive de siguranță, au fost monitorizate în mod constant condițiile de siguranță și de infrastructură rutieră. Împreună cu partenerii locali, furnizorul de servicii de mobilitate a decis că situația permite deschiderea anumitor linii.

În total, opt rute internaționale directe FlixBus sunt acum disponibile pentru călătorii din Ucraina spre Polonia, Republica Cehă și Ungaria. O nouă linie suplimentară FlixBus de la Kiev la Budapesta a început 28 aprilie. În contextul în care fluxul de persoane care călătoresc din Ucraina spre Europa este încă destul de stabil și, în același timp, numărul de persoane care călătoresc înapoi în Ucraina continuă să crească, devine tot mai important să oferim oportunități de transport.

Deoarece fluxul de persoane care călătoresc în afara Ucrainei este încă destul de stabil și, în același timp, numărul celor care călătoresc înapoi Ucraina continuă să crească, am decis să ne îmbunătățim oferta pentru a oferi mai multe oportunități pentru ca oamenii să se deplaseze cât mai confortabil și mai accesibil în aceste condiții. Una dintre deciziile importante pe care le-am luat a fost aceea de a nu majora prețul biletelor, în ciuda cererii crescute.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.