Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Ministrul s-a aflat într-o vizită oficială, în perioada 18-19 aprilie 2024, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, în Emiratele Arabe Unite, unde a discutat despre extinderea parteneriatului existent, România dorind expertiză şi finanţare pentru o serie de proiecte de interes internaţional.

Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanţa. Acesta este mesajul pe care l-am avut, în cadrul întrevederii de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports). Proiectul comun, cu o valoare de peste 82 de milioane de euro, dezvoltat deja cu Administraţia Portului Constanţa, în baza Memorandumului semnat în iunie 2022, a căpătat contur, iar pe 15 mai vom inaugura noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off). Anul 2023 a fost unul al recordurilor absolute în ceea ce priveşte traficul de mărfuri în Portul Constanţa, iar tendinţa de creştere se menţine şi în anii următori. De aceea, suntem interesaţi de atragerea de finanţări pentru creşterea capacităţii portuare pentru reducerea timpilor de descărcare/încărcare a navelor, fluidizarea fluxului de nave în bazinele portului, extinderea capacităţilor de stocare şi a reţelelor rutiere şi feroviare din cadrul Portului Constanța”, a precizat Sorin Grindeanu, într-un mesaj pe Facebook.

Autorităţile române au în vedere continuarea acestei colaborări cu EAU şi pe alte proiecte. „În acest sens, suntem interesaţi de dezvoltarea Molurilor III S şi IV S din Portul Constanţa, digitalizarea Portului, modernizarea reţelei feroviare din cadrul acestuia, dar şi realizarea unor zone de conectivitate multimodală pentru transportul de mărfuri (naval-feroviar)”, a arătat ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

Guvernul Ciolacu încearcă să atragă investiţii din Qatar şi Emirate inclusiv pentru Autostrada Comarnic-Braşov, calea ferată Brașov-Predeal și TAROM.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.