„Hai Acasă”, campanie Vola.ro

În prag de Crăciun, agenția de turism online Vola.ro lansează o nouă ediție a campaniei „Hai Acasă”, prin intermediul căreia își propune să descopere cele mai emoționante povești ale românilor plecați în afara țării și motivele pentru care ei doresc să revină alături de cei dragi, de sărbătorile de iarnă.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Cu această ocazie, ei au împărtășit amintiri sau momente pline de emoție și ne-au amintit, încă o dată, cât de mare este bucuria de a fi împreună.

Potrivit datelor Vola.ro, cei mai mulți români revin acasă în perioada 15-31 decembrie, când sunt programate 79% dintre zborurile diasporei. În ceea ce privește aeroporturile pe care aterizează aceștia, clasamentul poziționează Otopeniul pe primul loc, care va gestiona 67% dintre zborurile românilor care se întorc în țară, fiind urmat de aeroporturile din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Suceava, Bacău.

În fiecare an, diaspora se întoarce acasă de sărbători, astfel că aglomerația din aeroporturi crește semnificativ în luna decembrie. Cei mai mulți oameni se întorc din țările în care se află comunități numeroase de români: Italia, Marea Britanie, Belgia, Franța, Germania, Spania. Pe aeroporturile din București, Iași și Cluj, cele mai multe zboruri ale diasporei vor fi din Bruxelles, Londra, Paris, Milano și Madrid. 

De altfel, românii plecați în străinătate se întorc în țară preponderent din orașele Bruxelles, Paris, Londra, Dublin, Milano, Roma, Dortmund, Madrid, Bologna și Frankfurt. În topul țărilor cu cele mai multe rezervări cu destinația România se numără Italia, cu 22.4% din numărul total al rezervărilor, Germania, cu 13.7% din rezervări, Marea Britanie, cu 13% din rezervări, Belgia, cu 12.2% din rezervări, procentele mai mici fiind distribuite între Franța, Irlanda, Spania, Danemarca, Elveția și Austria. 

Cât costă biletele de avion în perioada sărbătorilor de iarnă?

Prețurile biletelor spre România variază în funcție de aeroportul pe care se aterizează. În perioada sărbătorilor (15 decembrie – 2 ianuarie), un bilet de avion către Sibiu costă, în medie, 300 de euro. Urmează Suceava, cu 230 de euro, Bacăul, cu 218 euro, Iașiul, cu 217 euro, Bucureștiul, cu 214 euro, Timișoara, cu 202 euro, și Cluj, cu 200 de euro. În topul destinațiilor accesibile din România, cu un preț mediu de sub 200 de euro/bilet de avion, se află: Satu Mare, Craiova, Târgu Mureș, Oradea, Baia Mare și Constanța. Astfel, rezultă un preț mediu/bilet de avion către România de 211 euro. 

Există și câteva recorduri de sezon la acest capitol: cel mai ieftin bilet spre România între 15 decembrie și 2 ianuarie a costat numai 51 de euro, pe ruta Roma – Suceava. La polul opus, cel mai scump bilet a fost 2.142 de euro pentru un zbor Vancouver – București. 

Românii și-au rezervat din timp zborurile către casă în perioada sărbătorilor, având în vedere faptul că este cunoscută aglomerația tipică lunii decembrie. În plus, cei mai mulți au vrut să profite de prețuri mai mici, achiziționate în avans, astfel că 68% dintre rezervări au fost făcute cu 31-90 de zile înainte de data zborului. 17% dintre români au rezervat cu mai puțin de 30 de zile înaintea, pe când doar 15% dintre ei au fost siguri că vor putea călători și că vor fi acasă de sărbători, luând biletele cu peste 90 de zile înainte. 

Crăciunul îi va prinde acasă pe românii din diaspora. Potrivit datelor Vola.ro, durata medie de ședere a acestora în țară este de 9 zile, un sejur prelungit pentru petrecerea sărbătorilor alături de cei dragi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.