Pas spre o prezență mai activă a companiilor românești și germane în R. Moldova

În efortul comun de a consolida relațiile economice dintre România, Germania și Republica Moldova, Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cooperare cu Comitetul German pentru Europa de Est (Ost-Ausschuss der Deutschen Wirtschaft) și Invest Moldova, a organizat o delegație de afaceri la Chișinău în perioada 26-28 iunie.

Preizările transmise ZIUA CARGO:

Vizita în Republica Moldova a avut ca scop principal întărirea cooperării economice dintre cele trei state, prin facilitarea contactelor și a parteneriatelor cu actori economici din această țară. Ca amplasament investițional, Republica Moldova are avantajul așezării sale geografice, al acordurilor de liber schimb încheiate și al unei zone libere economice.

Din delegație au făcut parte reprezentanți ai AHK România, ai Comitetului German pentru Europa de Est, ai Agenției de Dezvoltare Economică a Republicii Federale Germania – Germany Trade & Invest și nouă companii germane și românești din domenii precum siguranță rutieră, energie, distribuție de gaze, consultanță de afaceri, producția de mobilier, IT, consultanță imobiliară.

Membrii delegației au avut întâlniri cu Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova, Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Victor Parlicov, Ministrul Energiei. Directorul general al AHK România, Sebastian Metz, a moderat o masă rotundă, la care au participat secretari de stat din guvernul moldovean, directori ai agențiilor guvernamentale, de investiții, ai ambasadei Germaniei din Republica Moldova, ai companiilor și asociațiilor germane de cooperare pe diverse domenii. „Dorim să intensificăm relațiile dintre România, Germania și Republica Moldova. Sunt optimist că stabilitatea politică se va menține și relațiile economice dintre cele trei țări vor deveni și mai strânse, în spiritul laitmotivului care ne ghidează în acest an: Strengthening Partnerships. Turn challenges into opportunities”, a spus Metz.

Vladimir Bolea, viceprim-ministru și ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a declarat în deschiderea lucrărilor: „Statutul de țară candidată la aderarea la UE, care ne va oferi în următorii ani o legislație armonizată și o piață favorabilă pentru producția și procesarea produselor agricole, sunt aspecte care creează oportunități de afaceri profitabile în țară și dau încredere investitorilor că intră pe o piață sigură”.

La întâlnirea cu premierul Republicii Moldova s-a discutat despre oportunitățile de investiții și de afaceri pentru a dezvolta economia și a crea mai multe locuri de muncă, fiind subliniată și necesitatea intensificării colaborării dintre Republica Moldova și Germania pe segmente de interes comun. „Guvernul Republicii Moldova creează condiții atractive investitorilor, cu accent pe debirocratizarea și digitalizarea proceselor, oferirea facilităților fiscale, creșterea productivității întreprinderilor mici și mijlocii și îmbunătățirea infrastructurii și logisticii”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.  

Programul delegației a mai cuprins vizite la Universitatea Tehnică a Moldovei și la patru companii germane ce desfășoară activități în această țară. Au fost de asemenea și multiple ocazii de interacțiuni personale și B2B cu parteneri locali. 

Vizita la Chișinău reprezintă un preambul al Conferinței de afaceri româno-germane, pe care AHK România o va organiza în zilele de 28-29 septembrie la Berlin, în cooperare cu Comitetul German pentru Europa de Est, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Germane (DIHK), al Biroului Federal pentru Relații Externe și al Ministerului Federal pentru Economie și Protecție Climatică. La conferința din toamnă sunt invitați reprezentanți la nivel înalt din guvernele celor trei țări, Germania, România și Republica Moldova, alături de oameni de afaceri. Scopul evenimentului este întărirea legăturilor economice dintre cele trei state, în actualul context geopolitic dificil.

AHK România deține un mandat oficial pentru intensificarea relațiilor de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania, contribuind astfel la dezvoltarea economică a Republicii Moldova. În acest context a înființat, la 1 ianuarie 2020, un Centru de competență pentru Republica Moldova, la sediul său din București.

Despre AHK România

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 580 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.