Înscrieri record la Programul MOL de promovare a talentelor 2022

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au selectat câștigătorii celei de-a 17-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor. La ediția din acest an au fost înscrise 601 de proiecte din 38 de județe și din capitală – un record al tuturor edițiilor. Prin aceste proiecte, 1.911 de tineri sportivi și artiști au solicitat finanțare în valoare totală de peste 4.500.000 de lei.

FOTE 2022 – Balogh Hanna, judo, locul 5

Alocarea finanțării de 583.549 lei, din acest an, a fost făcută în urma selecției realizate de către două jurii formate din specialiști în sport și artă. După analizarea aplicațiilor, aceștia au declarat câștigătoare 205 de proiecte de artă și sport, care susțin 592 tineri talentați. Astfel, în domeniul sportului sunt susținute 118 de proiecte cu suma totală de 223.500 de lei, în domeniul artelor 50 de proiecte cu 199.999 de lei, iar la categoria de vârstă de peste 18 ani, 37 de proiecte vor fi susținute cu 160.050 de lei.

Începând din 2006 și până în prezent, prin acest Program au fost sprijiniți 3.340 de tineri talentați cu finanțare în valoare totală de 6.050.593 de lei. Aceste resurse au fost investite în proiecte special concepute pentru a-i ajuta să își dezvolte abilitățile necesare pentru a-și transforma talentul într-o carieră. 

La Festivalul Olimpic al Tineretului European din acest an, care a avut loc în perioada 24-30 iulie, Banská Bystrica, comunitatea reunită în jurul Programului MOL de promovare a talentelor a fost bine reprezentată. Astfel, au participat 11 sportivi, beneficiari ai diferitelor ediții ale programului: Badea Robert Andrei, Coman Darius Ștefan, Constantinescu Alexandru, Diamandescu Eliza, Nagy Nándor – înot, Balogh Hanna – judo, Niculae Melisa Anamaria, Prâsneac Alexandru – atletism, Novák Edmond, Posea Silvia Maria – ciclism, Marcu Norbert Mihai – gimnastică artistică.

Camelia Ene, country chairman & CEO MOL România: „Este o bucurie și onoare să putem susține prin acest Program unii dintre cei mai buni tineri sportivi și artiști din țară, care vor avea ocazia să participe la competiții, festivaluri, concerte și expoziții internaționale. Cu siguranță vom mai auzi despre ei și ne vom mândri cu toții de rezultatele lor.” 

András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate: „Programul este recunoscut pe plan național, fiind singurul din domeniu care se poate mândri cu 17 ediții consecutive. Acesta a devenit cunoscut și de tinerii cu nevoi speciale, cu dizabilități, care la rândul lor au rezultate deosebite. Astfel, în acest an s-au înscris și au obținut finanțare pianista Livia Frona, înotătorul Alexandru Turcanu și echipa de Goalball a Liceului Special Moldova Târgu Frumos. Cei interesați ne pot contacta pe tot parcursul anului sau pot fi la curent cu noutățile înscriindu-se în grupul de Facebook al Programului denumit „Program MOL de promovare a talentelor / MOL Tehetségtámogató”.

Despre program:

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Din finanțarea totală a ediției a 17-a, 223.500 lei sunt destinați sportului, 199.999 lei domeniului artelor și 160.050 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului. În cei 17 ani de existență a Programului, au fost acordate finanțări în valoare de peste 6.052.000 lei, pentru 3.340 de tineri sportivi și artiști, o parte dintre ei obținând finanțare de mai multe ori în cadrul celor 2.542 de proiecte câștigătoare, susținute în acești ani.

Membrii juriului de artă: 

Márkos Albert, violonist, concert-maestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, președintele juriului, Miriam Cuibus, actriță a Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și TV din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Timotei Nădășan, grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA, Nelida Nedelcuț, profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Erich Türk, organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Membrii juriului de sport: 

Violeta Beclea Székely, campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing și comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președintele juriului, Pompiliu Nicolae Constantin, lector la UNEFS, Loredana Dinu, campioană olimpică la scrimă, Narcisa Lecușanu, membru executiv în cadrul Federației Internaționale de Handbal, Adrian Rădulescu, antrenor de înot la Clubul Sportiv Navi București, laureat al Premiului Mentor pentru excelență în educație 2021, Marian Ursescu, jurnalist, Eurosport.

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de peste 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 245 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de peste 260 de angajați proprii.

MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, care în prezent oferă și o variantă digitală prin aplicația MOL Go. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E, care vizează instalarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și nu numai, printr-o platformă extinsă de programe de responsabilitate socială adresate educației, sportului, sănătății și mediului.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie internațională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie și retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 24.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2.000 de stații de servicii în 9 țări din Europa Centrală și de Sud-Est. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor și 30 de ani în injecția de CO2. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 8 țări, iar cele de explorare în 6 țări. MOL se angajează să își transforme operațiunile tradiționale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon, și aspiră să devină neutră din punctul de vedere la emisiilor de carbon nete până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală și de Est.

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină, de asemenea, copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.